FOTBAL  »  NATIONALA  »  MUNTENEGRU - ROMÂNIA, MARȚI, 21:45

FOTOREPORTAJ Podgorica prin ochii Cristinei » Românca de la Buducnost prezintă orașul unde "tricolorii" joacă decisivul cu Muntenegru

FOTO: Cristi Preda +16   FOTO
FOTO: Cristi Preda

Articol de , - Publicat luni, 19 noiembrie 2018 09:00

Handbalista Cristina Laslo, 22 de ani, prezintă pentru Gazeta Sporturilor capitala Muntenegrului, acolo unde ea locuiește de anul trecut și unde tricolorii lui Contra vor juca marți un meci cu miză.

Cristina Laslo (22 de ani) este singura româncă rămasă la Buducnost Podgorica, echipă de handbal ce se luptă an de an la Final Four. Clujeanca noastră tocmai a contribuit decisiv sâmbătă la victoria din grupele Champions League cu Larvik (26-25), punctând de cinci ori, ultima oară de la 7 metri, golul ce-a făcut diferența.

Cristina e la al doilea sezon la Buducnost, ieri a trebuit să parcurgă 10 ore cu avionul pe ruta Podgorica - Cluj - București ca să se alăture naționalei.

- Cristina, cum le-ai prezenta românilor orașul în care trăiești?
- Podgorica e mică pentru o capitală de țară, e cam ca Râmnicu Vâlcea dacă ar fi s-o compar. Față de Clujul meu natal e foarte liniștit ca oraș, nici nu poți compara. Auzi cum curge râul Moraca! E fain că e situat la o oră de mare și la o oră de munte.

- Tu ce preferi?

- Marea. Vara sunt multe stațiuni, acolo sunt punctele de atracție, Podgorica e genul de oraș pe care să-l vizitezi jumătate de zi. Eu merg la Ada Bojana și la Kotor, la o oră de mers de aici. Kotor e must-see-ul țării. Budva e o stațiune mai vizitată de români, dar e mai zgomotoasă.

Fascinație și pericole

04 podgorica1 cp 9
Cristina Laslo, fericită și campioană cu Buducnost

- Ce e atractiv pentru turiști?
- Știu români care vin cu mașina în această zonă, fascinați și de drumul cu serpentine, cu munții care aproape că dau în șosea. Dar faci o zi întreagă din țară! Eu n-am făcut niciodată drumul cu automobilul, am înțeles că sunt 17-18 ore de la București. Oricum, trebuie atenție mare în Muntenegru!

- De ce?
- Eu când trec strada, pe trecere, mă uit de 3-4 ori. Conduc agresiv oamenii, sunt în continuă mișcare. Și când merg cu mașinile, parcă îi dau cu prea multă viteză.

- Cum e sportul văzut aici?

- Buducnost face legea la handbal feminin și la baschet masculin, băieții sunt în Euroligă. Aceste sporturi sunt iubite aici, fotbalul e rău văzut. La națională nu e zarvă, nu se pune presiune, nu e un caz național, așa cum e în România, unde fotbalul face și desface tot.

- Cum sunt muntenegrenii?

- Sunt oameni OK, naționaliști, mai reci, uneori liniștiți, alteori agitați. Eu m-am acomodat, deși mi-a fost mai greu în primul an. Străine suntem doar eu și portărița spaniolă Darly. 
04 claslo
Clujeanca într-o scurtă vacanță la Kotor

"Podgorica are catedrala, nouă, impunătoare, podul acela alb, multe mănăstiri în jurul capitalei. Se construiește foarte mult. Viața trepidează vara, în stațiunile de la mare. Timp liber nu prea am, citesc, ies la o cafea. Sunt trei mall-uri noi, dar nu e viermuiala din România" Cristina Laslo, handbalistă Buducnost

"Avem condiții la club mult peste tot ceea ce există în România. E grupare de Champions League, high class! Am învățat și limba într-un an, mi-e mult mai ușor să mă descurc și să fiu asimilată ca a casei. Campionat intern nu există, avem doar amicale tari, de lux, și ce jucăm în Champions League" Cristina Laslo, handbalistă Buducnost

160.000 de locuitoriare Podgorica, capitala Muntenegrului, care s-a intitulat Titograd, între 1946 și 1992, în onoarea dictatorului Iugoslaviei, Josip Broz Tito

865 de kilometrieste distanța între București și Podgorica, pe GPS îți arată că faci 14 ore fără opriri

Cifre din Podgorica
- Salariul lunar mediu net - 442 de euro
- Hotel 3 stele - de la 55 de euro/noapte
- Masă restaurant 3 feluri/2 persoane - 25 de euro
- Apartament 2 camere în centrul orașului - 285 de euro/lună
- Benzină - 1,3 euro
- Bilet de autobuz - 0,8 euro
- Lapte 1 litru - 0,8 euro
- Bere locală - 0,8 euro
- Țigări - 3 euro
- Pâine - 0,8 euro
Notă: Moneda națională este euro, din 2002, cu toate că Muntenegru nu e membră UE

FOTO: Cristi Preda +16 FOTO

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
Nationala
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Campionate
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Sexy jurnalista kosovară a izbucnit și a revenit cu noi detalii din scandal: „Ce să facem, știți cine e al treilea om de la UEFA?”
Nationala
Sexy jurnalista kosovară a izbucnit și a revenit cu noi detalii din scandal: „Ce să facem, știți cine e al treilea om de la UEFA?”

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (2)
cpt.ahab
cpt.ahab  •  19 Noiembrie 2018, 11:19
Postat de ray51 pe 19 Noiembrie 2018, 10:49

Arata bine tara asta din descrierea Cristinei. S-ar putea sa fie o tinta de vacanta pt multi dintre romani.

Cu cât o vor ignora turiștii români, cu atât mai bine.

ray51
ray51  •  19 Noiembrie 2018, 10:49

Arata bine tara asta din descrierea Cristinei. S-ar putea sa fie o tinta de vacanta pt multi dintre romani.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează