SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS

Cupa Davis, final de drum după 118 ani » Dezbaterile PRO și CONTRA continuă să împartă circuitul în două » Dezvăluire în lacrimi a unui tenismen: "Nu voi mai juca niciodată!"

Echipa Croației este ultima care a cucerit Salatiera de Argint în formatul vechi // FOTO: Reuters
Echipa Croației este ultima care a cucerit Salatiera de Argint în formatul vechi // FOTO: Reuters

Articol de - Publicat marti, 27 noiembrie 2018 11:23

118 ani de istorie s-au încheiat duminică, la Lille, Croația impunându-se în finală în fața Franței, 3-1.  De la anul, competiția va avea alt format, cu o finală de 18 echipe disputată în noiembrie.

Ultima finală a Cupei Davis în sistemul ei tradițional a avut loc duminică, la Lille, pe Stade Pierre-Mouroy, în fața a 24.411 spectatori.

Croația a învins pe merit Franța cu 3-1, Marin Cilic aducând punctul triumfului, și astfel s-au pecetluit cei 118 ani în care competiția a curs după reperele clasice: meciuri disputate în regim de cel mai bun din 5 seturi, întâlniri acasă/deplasare, o Grupă Mondială de 16 echipe cu format tablou.

2 ani la Madrid

Anul acesta, în august, Federația Internațională a votat trecerea la un alt sistem. O singură săptămână pentru Grupa Mondială, la final de sezon, 18 echipe, meciuri de maximum 3 seturi.

Dezbaterile pro și contra au fost intense, dar în final federațiile naționale au votat în favoarea schimbării. Finala va fi între 18 și 24 noiembrie, iar Madridul a primit organizarea pentru anii 2019 și 2020.

Totul a pornit de la o propunere a fotbalistului de la FC Barcelona Gerard Pique, fondator și președinte al grupului de investiții Kosmos. Până la urmă, s-a semnat un acord pe durata a 25 de ani, care implică 3 miliarde de dolari.

Unii sportivi de vârf au sprijinit formatul nou. Sau cel puțin nu l-au respins, semnalând că vechea structură avea nevoie de o împrospătare. Alții au fost însă împotrivă într-un mod vehement, Lleyton Hewitt fiind doar un exemplu în acest sens.

Chiar duminică însă, la Lille, câțiva dintre finaliștii francezi și-au exprimat mai vizibil sau mai discret dezacordul. "Sunt foarte trist din cauza deciziei ITF. A fost ultima Cupa Davis adevărată", a spus dublistul Pierre-Hugues Herbert.

Partenerul său, Nicolas Mahut, care și-a scos în drum spre vestiar medalia de la gât, a vorbit îndelung la premiere cu președintele ITF David Haggerty. "Cred că a înțeles foarte bine ce am vrut să spun", a aruncat, laconic, Mahut.

Păreri diferite

Cel mai afectat a fost Lucas Pouille, 32 ATP, cel care anul trecut aducea punctul victorios Franței în finala cu Belgia. "Anul trecut plângeam de bucurie, anul acesta plâng de tristețe. Nu mă voi răzgândi. În ce mă pivește, nu voi mai juca vreodată Cupa Davis", a mărturisit francezul.


*Francezul Lucas Pouille nu și-a putut opri lacrimile în timpul festivității de premiere // FOTO: Reuters

Marin Cilic, 7 ATP, în schimb, crede că varianta ca nouă va permite echipelor din națiuni mai mici să aibă șanse la trofeu, cum este și cazul țării sale, Croația.

Clar e însă că istoria de 118 ani a ajuns la capăt. Viitorul va avea ceva de spus începând cu 2019. 

"Sunt multe feluri de a găsi bani"

ITF a spus în multe rânduri că noul format va genera mai mulți bani pentru federații și pentru dezvoltarea tenisului pe toate continentele. Nicolas Mahut crede că existau și alte soluții. "Sunt multe feluri de a găsi bani. Turneele de Mare Șlem ar fi putut să ofere o parte din veniturile lor și Cupa Davis ar fi fost salvată. Trebuia să găsim modalități de a elibera programul, am avut multe idei bune pentru a salva competiția". 

Vor veni pentru echipe, nu pentru vedete

Galo Blanco, fost jucător, antrenor, dar și investitor Kosmos, spune că "în Cupa Davis, în afara banilor pe care îi primesc jucătorii, vor fi bani pentru federații. Astfel jucătorii tineri vor avea sprijin economic. Oamenii vor veni la Madrid să-și vadă echipele, nu doar pe Rafa Nadal sau Roger Federer. Acesta e mesajul nostru".

Blanco a adăugat că de mulți ani era nevoie de o schimbare a imaginii Cupei Davis. "Anul trecut a câștigat Franța, iar Lucas Pouille nu a învins niciun jucător de Top Ten", a punctat spaniolul, fost numărul 40 mondial și fost antrenor al lui Milos Raonic, Karen Haceanov și Dominic Thiem

"Nu va mai fi la fel, va fi altceva. Sper să nu mai fie numită Cupa Davis. Să joci două seturi nu e Cupa Davis, e o minciună"
Yannick Noah, fost căpitan nejucător Franța

15dintre ultimii 16 campioni de Mare Șlem au câștigat Cupa Davis măcar o dată, excepția fiind Gaston Gaudio, învingătorul de la Roland Garros 2004

7 națiuniau disputat finale, fără a cuceri însă Salatiera de Argint. România a luptat pentru trofeu de 3 ori, în 1969, 1971 și 1972. Tot de 3 ori au fost finaliste India și Belgia, iar Japonia, Mexic, Chile și Slovacia câte o dată

8 titluri, cele mai multe, ca jucător au fost cucerite de australianul Roy Emerson în intervalul 1959-1967

28 de anicei mai mulți, de apariții în Cupa Davis a adunat indianul Leander Paes între 1990 și 2018

164 de întâlnirijucate, cele mai multe, sunt în contul italianului Nicola Pietrangeli, între 1954 și 1972

Vezi și: Dezvăluiri din interior » Rafael Nadal le-a mărturisit apropiaților când se retrage din tenis: "Din ce știu, asta a hotărât"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni
Nationala
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează