SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA-CEHIA (ORA 19:00, DIRECT TVR1)

Ne-au făcut să suferim! Vrem răzbunare » România debutează azi la Campionatul European, împotriva Cehiei, cea care ne-a eliminat în 2017, în "optimi", la Mondiale

Articol de - Publicat sambata, 01 decembrie 2018 09:00

Cehia a eliminat anul trecut România în "optimi", la Mondiale, 28-27! Un meci de coşmar în care "tricolorele" au condus pe tabelă 57 de minute. Nu a fost de ajuns.

O mai ţineţi minte pe Michaela Hrbkova? Extrema dreaptă care a înscris anul trecut, la Mondialul din Germania, în ultima secundă a meciului cu România? Erou în ţara sa, le-a trimis pe "tricolore" acasă. 

Un meci de coşmar, la Leipzig, o partidă dominată în cea mai mare parte de România. Neagu şi compania au condus 56 de minute! A fost 25-22 cu 7 minute înainte de final, dar în minutul 57, Cehia a preluat prima dată conducerea. A fost însă suficient.

"Meciul acela nu-l voi uita niciodată în viaţa mea! A fost ca un coşmar", spune pivotul Crina Pintea. În glasul ei se simte dorinţa de revanşă. "E cineva, acolo, Sus, care le aşază. De când am picat cu cehoaicele, la tragerea la sorţi, m-am gândit la acest meci. Abia aştept să intru pe teren!", a adăugat Crina.

O echipă de care trebuie să ne temem

Ambros Martin a îndemnat însă la luciditate şi la calm. "Nu e vorba de nicio revanşă. E altă competiţie, alt turneu, alt meci. Sper să nu mai facem greşelile de anul trecut, doar", a spus ibericul. 

Cehia ne-a chinuit şi acum doi ani, la Europene, dar atunci România a învins cu 30-28. Pregătită de un tehnician foarte experimentat, Cehia se bazează pe câteva jucătoare de mare valoare. Iveta Luzumova e golgeterul celor de la Thuringer şi are experienţa meciurilor din Liga Campionilor. Cehia are şi extreme foarte bune, Jana Knedlikova, care a câştigat, în două rânduri, cu Gyor, Liga Campionilor, pe care Ambros Martin o cunoaşte foarte bine, dar şi pe Veronika Mala, colegă cu Crina Pintea la Issy Paris. 
Zile negre ne poate face şi portarul Lucie Satrapova, care joacă tot la Issy Paris. 

Să fie sărbătoare!

"Tricolorele" îşi doresc enorm să câştige azi pentru a debuta cu dreptul la turneul final, dar şi pentru a dedica victoria tuturor românilor, de 1 Decembrie. "Va fi o motivaţie suplimentară. E un meci într-o zi de sărbătoare. Şi nu o putem strica noi", a declarat şi Cristina Laslo. 

Ultimele întâlniri directe

  • Campionatul Mondial 2017 România-Cehia 27-28
  • Campionatul European 2016 România-Cehia 30-28
  • Amical 2015 România-Cehia 31-26
  • Campionatul Mondial 2013 România-Cehia 29-23

ADVERSARE

NORVEGIA

Nu scăpăm de Norvegia

Ca aproape de fiecare dată la marile competiţii, în ultimul timp, România dă peste cea mai titrată echipă din lume. De 7 ori campioană continentală, Norvegia e considerată şi la ediţia actuală drept favorită. Deţinătoarea trofeului are însă două absenţe notabile în lot: Nora Mork şi Amanda Kurtovic, jucătoarea de la CSM Bucureşti accidentându-se în ultimul meci de verificare înainte de Euro! Vipers Kristiansand, echipa care a învins CSM Bucureşti, chiar în România, dă 7 jucătoare la lotul Norvegiei, dar cele mai sonore nume sunt cele ale campioanei Europei, Gyor, tripleta Veronica Cristiansen - Stine Oftedal - Kari Brattset. România a învins o singură dată Norvegia, în ultimii 15 ani, în meci oficial. Se întâmpla la Cluj, în 2016, în preliminariile CE 2016, 25-20. 

Ultimele întâlniri directe

  • Campionatul European 2016 România-Norvegia 21-23
  • Jocurile Olimpice 2016 România-Norvegia 27-28
  • Calificări, CE 2016 Norvegia-România 27-17
  • Calificări, CE 2016 România-Norvegia 25-20
  • Campionatul Mondial 2015 Norvegia-România 35-33 după prelungiri
  • Campionatul Mondial 2015 Norvegia-România 26-22

GERMANIA

Şi-a pierdut piesele "grele"

Germania e una dintre cele cinci echipe naţionale feminine, alături de Danemarca, Norvegia, Rusia şi Ungaria, care s-au calificat la toate ediţiile turneelor finale continentale. Medaliată cu argint la prima ediţie, găzduită acasă, Germania pare că trece acum printr-o etapă de tranziţie. Şi-a pierdut câteva jucătoare de bază, precum Clara Woltering, Anna Loerper (retrase), dar şi pe căpitanul Kim Naidzinavicius (accidentată). În aceste condiţii, echipa pregătită de olandezul Henk Groener nu pare a fi capabilă de o mare performanţă. E o formaţie de luat în seamă însă de românce, pentru că are un joc foarte bun de apărare. 

Ultimele întâlniri directe

  • Campionatul European 2016 România-Germania 23-22
  • Amical 2014 România-Germania 26-23
  • Amical 2014 România-Germania 27-23
  • Amical 2014 România-Germania 31-25
  • Amical 2014 România-Germania 33-32
  • Campionatul Mondial 2013 România-Germania 23-26

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a făcut circ în Parlamentul României » A smuls microfonul reporterului: „Nu ți-e rușine? Ești obraznic!”
Superliga
Gigi Becali a făcut circ în Parlamentul României » A smuls microfonul reporterului: „Nu ți-e rușine? Ești obraznic!”
Cea mai sexy jucătoare din lume a plecat fără iubitul celebru în vacanță » Fotbalistul, doar în „tribună” la victoria categorică din Cupă
Stiri extrasport
Cea mai sexy jucătoare din lume a plecat fără iubitul celebru în vacanță » Fotbalistul, doar în „tribună” la victoria categorică din Cupă
Giovanni Becali aruncă BOMBA: „Pleacă de la FCSB pe 5 milioane de euro” » Destinație neașteptată
Superliga
Giovanni Becali aruncă BOMBA: „Pleacă de la FCSB pe 5 milioane de euro” » Destinație neașteptată

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (5)
mioriticul
mioriticul  •  01 Decembrie 2018, 14:28

Hai, Romania!

luisharcsa
luisharcsa  •  01 Decembrie 2018, 12:26
Postat de gilos pe 01 Decembrie 2018, 10:19

Handbalul este, totusi, un sport. Nu credeti ca era mai potrivit sa folositi cuvantul " revansa" in loc de "razbunare" ?

Dar tu crezi ca astia sunt jurnalisti? Gresesti.

alfabetta
alfabetta  •  01 Decembrie 2018, 10:23

Pă uliţa noastră e o zicală : "Răzbunarea este arma prostului " Tu ce zici ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează