SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA - GERMANIA, 19:00, TVR, GSP

ROMÂNIA - GERMANIA // Vești bune înaintea duelului de azi de la European: "Am scăpat de entorsă" + "Secundul" face avancronica

FOTO: Marius Ionescu
FOTO: Marius Ionescu

Articol de - Publicat luni, 03 decembrie 2018 09:12

Melinda Geiger, 31 de ani, e la al cincilea turneu european în carieră. La 31 de ani, e una dintre veteranele echipei. La "Trofeul Carpaţi", de la Bucureşti, interul dreapta nu a jucat, pentru că a suferit o entorsă la antrenamente.

  • Germania - România, al doilea meci din grupe, se joacă azi, de la ora 19:00, și va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TVR 1

"Acum sunt bine, nu stau să mă plâng. Am făcut şi injecţii în genunchi, pe finalul meciului cu Cehia am primit o lovitură în plex, dar sunt OK. Nu e ceva peste care nu se poate trece", spune Melinda.

A jucat un sezon şi jumătate la Brest şi cunoaşte toate locurile. "Sunt ca acasă. Sala îmi place mult, la fel atmosfera, oamenii. Nimic nu s-a schimbat, nici măcar vremea", a glumit românca, făcând referire la faptul că aici mai mereu plouă şi e umezeală. "Am câştigat un meci dificil, în repriza a doua a fost şi acea cădere, dar important e că ne-am păstrat mintea limpede şi am câştigat", a adăugat Geiger legat de meciul cu Cehia.

Contra Germaniei, crede că totul depinde doar de echipa României. "Pe mine nu mă interesează adversarii, dacă noi jucăm ca o echipă, suntem unite, putem bate pe oricine".

"Un meci perfect, dar e greu să-l repete!"

Secundul "naţionalei" României, Horaţiu Paşca, crede că Germania a reuşit să bată Norvegia cu armele ei, prin repuneri rapide, cu jocul desfăşurat pe extreme.

"Nu-mi aduc aminte ca Norvegia să fi primit 33 de goluri într-un meci! Nemțoaicele au făcut un meci perfect, dar mi-e greu să cred că-l pot repeta. Oricum, toată noaptea de după meciul cu Cehia am făcut vizionări şi încercăm să le anihilăm acest joc rapid", a declarat Paşca.

Tehnicianul crede că grupa României este una foarte echilibrată, că există posibilitatea ca trei echipe să meargă cu câte două puncte mai departe. "Important e ca noi să rămânem concentraţi pe ce avem de făcut. Motivaţia, implicarea, angajamentul sunt la cote înalte. Fetele au arătat întotdeauna caracter şi cred că au mentalitate de învingătoare", a subliniat Paşca.

ROMÂNIa LA EURO 2018

  • România-Cehia 31-28
  • 3 decembrie, ora 19:00 România-Germania
  • 5 decembrie, ora 22:00 România-Norvegia

Vezi și:

Henk Groener, antrenorul Germaniei: "Avem timp pentru a găsi soluţii să o anihilăm pe Neagu"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
mplttev
mplttev  •  03 Decembrie 2018, 16:22

După meciul destul de slab, după părerea mea, făcut cu Cehia, sunt sigur că vom defila cu echipa Germaniei! Hai fetele! Hai România!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează