FOTBAL  »  LIGA 2  »  U CLUJ - CHINDIA 3-1

U CLUJ - CHINDIA 3-1 // VIDEO + FOTO O seară memorabilă! "U" Cluj detronează liderul Chindia la debutul în antrenorat al lui Bogdan Lobonț

FOTO: Sportpictures +11   FOTO
FOTO: Sportpictures

Articol de - Publicat vineri, 07 decembrie 2018 21:27

U Cluj s-a impus în fața celor de la Chindia Târgoviște, scor 3-1, și urcă pentru moment pe prima poziție în clasamentul Ligii a 2-a.  Bogdan Lobonț a debutat cu dreptul pe banca "Șepcilor Roșii".

Gerul năprasnic lăsat în seara târzie de la Cluj-Napoca nu i-a ținut departe nici astăzi pe fanii "șepcilor roșii", care și-au încurajat favoriții în ritmul "Treceți batalioane române Carpații" și cu o coreografie specială de Centenar.

Pe teren, sub bagheta unui nou antrenor, tânăr, dar cu nume, "studenții" au început slab partida, iar jucătorii liderului la zi nu i-au iertat. După o lovitură timidă de cap a lui Cordoș ('11), elevii lui Moldovan au deschis scorul prin Andreas Mihaiu care, după ce i-a luat fața lui Berci în urma pasei excelente a căpitanului Cherchez, l-a executat cu sânge rece pe Dur-Bozoancă ('13).

Treziți de șocul golului rapid, clujenii au început treptat să pună presiune pe apărarea Chindiei, în special pe flancul drept dominat de Coman și Hațiegan, iar rezultatele n-au întârziat să apară. Hațiegan urmărește atent o minge scăpată de Popescu după o fentă a lui Gavra și restabilește egalitatea pe Cluj Arena ('36).

"Așa se joacă, mă!"

După o primă repriză săracă în ocazii, trupa lui Lobonț începe cum nu se poate mai bine partea secundă. Corner de pe dreapta executat excelent de Carol Taub, Gavra finalizează magistral cu capul, la colțul lung ('50) și întoarce scorul. 2-1, iar "studenții" prind curaj, însă Hațiegan ratează lamentabil șansa de a realiza "dubla" după o execuție slabă dintr-o poziție ideală ('60).

Imediat după, treziți din amorțeală, târgoviștenii trec milimetric pe lângă egalare, însă mingea trimisă de nou-intratul Neguț este respinsă în corner de portarul gazdelor ('61). "Retrogradat" în postura de analist, fostul interimar Mircea Cojocaru îndeamnă la calm și laudă din tribună mutările lui Lobby - "Așa se joacă, mă!", în timp ce Andrei Antonie duce mâna tot mai des la buzunarul de la piept.

Viorel Moldovan, secondat de fostul "U"-ist Francisc Dican, nu găsește soluții, iar tabela pare să înghețe odată cu terenul și sutele de fani adunați pe Cluj Arena. Iuliu Hațiegan mai are însă un cuvânt de spus și pune capăt emoțiilor, finalizând cu un șut năprasnic din careu ('90+3)

. Fluierul final al partidei în care Lobonț și-a învins fostul coleg de la Națională i-a găsit în spirit de sărbătoare pe "studenți", care au cântat la unison "Promovăm! Promovăm! Suntem mândri de voi!" după o seară magnifică.

În urma victoriei cruciale din această seară, Universitatea Cluj acumulează 44 de puncte după 21 de etape, devansând la golaveraj tocmai adversara de astăzi. Cu toate acestea, "studenții" pot termina anul 2018 chiar pe locul 5, în funcție de rezultatele pe care le vor înregistra adversarele directe.

Ca fapt divers, delegarea lui Felix Grigore, directorul de competiții în cadrul FRF la această partidă ridică semne de întrebare. Fostul oficial al Universității a închis ochii însă la o greșeală a staff-ului Chindiei, care l-a trecut pe ultimul intrat Alin Manea cu numărul 22 pe foaia de joc, iar pe teren a intrat purtând tricoul cu numărul 9.

Universitatea Cluj 3-1 Chindia Târgoviște (1-1)

Stadion: Cluj Arena, Cluj-Napoca
Spectatori: 4.500
Marcatori: Hațiegan '36, 90+3, Gavra '50 / Mihaiu '13
Cartonașe galbene: Berci 39, Taub 57, Coman 67 / Lungu 52, Popescu 70, Neguț 73
Arbitri: Andrei Antonie (București) - Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea), Bogdan Gheorghe (București) - Sergiu Popa (Aiud)
Observatori: Dan Jiga (Bistrița), Felix Grigore (București)

Universitatea Cluj (4-3-3)
C. Dur-Bozoancă - Al. Coman, O. Abrudan (cpt.), A. Cordoș, D. Berci (T. Căpușă 65) - C. Taub, G. Giurgiu, L. Sepsi - I. Hațiegan, Cr. Gavra (Cr. Ene 85), O. Ursu (M. Coman 75)
Antrenor: Bogdan Lobonț

Chindia Târgoviște (4-4-2)
I. Popescu - M. Martac, C. Dinu (C. Stoica 67), A. Dudea, D. Dumitrașcu - A. Șerban (A. Manea 80), A. Lungu, D. Novac, A. Mihaiu - D. Florea, Cr. Cherchez (cpt., Cr. Neguț 54)
Antrenor: Viorel Moldovan

Clasament 

clasament

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni
Nationala
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (9)
1329428023741761
Raymond Fustos  •  08 Decembrie 2018, 10:49
Postat de vnelu02 pe 08 Decembrie 2018, 06:36

Da, iar distinsul nostru jurnalist cu nume franco-Budapesta mai are o perlă: "fostul U-ist Francisc Dican" !

Vă invit să vă documentați la ce echipă și-a agățat ghetele în cui Francisc Dican în '99.

vicol_vali
vicol_vali  •  08 Decembrie 2018, 08:02

Doar copiii care mai cred în Moş Crăciun nu ştiu ce înseamnă U Cluj. Haide U!!!

vnelu02
vnelu02  •  08 Decembrie 2018, 06:36
Postat de Dorin Simici pe 08 Decembrie 2018, 01:03

Imi place cronica meciului: "sutele de fani adunati pe Cluj Arena",mai jos :"Spectatori:4500"

Da, iar distinsul nostru jurnalist cu nume franco-Budapesta mai are o perlă: "fostul U-ist Francisc Dican" !

Vezi toate comentariile (9)
Comentează