Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 13 ianuarie 2019 13:17
SCM Rm. Vâlcea, echipa lui Florin Pera, a învins la Slatina cu 29-26, dar liderul Ligii Florilor a trebuit să se întrebuinţeze serios.
SCM Rm. Vâlcea continuă parcursul fără greşeală în prima ligă, echipa olteană trecându-şi în cont azi a 11-a victorie consecutivă. A fost un succes conturat greu însă, la Slatina, echipa Victorinei Bora punându-le mari probleme oaspetelor.
Vâlcea a condus în permanenţă, dar nu a avut puterea să se desprindă decisiv, pentru a scăpa de emoţii. A avut 13-9 în prima parte, dar imediat Slatina a revenit, şi la pauză au mai rămas doar două lungimi avans: 13-11. Partea a doua a fost şi mai echilibrată, Slatina egalând la 15 şi apoi ţinându-se scai de vâlcence.
Totul s-a decis în ultimele 10 minute. La 23-24, Vâlcea a înscris de trei ori consecutiv şi s-a distanţat la patru goluri. Tânara Diana Ciucă a contribuind din plin la acest avantaj, goal-keeperul apărând în acest interval două aruncări de la 7 metri. Joc excelent şi pentru pivotul Marija Petrovici, dar şi pentru centrul Andreea Pricopi, care ţin Vâlcea în postura de lider neînvins în prima ligă.
Minaur a urcat pe podium
De la dispariţia HCM Baia Mare, maramureşencele nu mai urcaseră pe podiumul Ligii Naţionale. Au făcut-o acum, după etapa a 12-a, când echipa lui Costică Buceschi a învins pe teren propriu cu 23-21 pe HC Zalău. Echipa lui Tadici a condus multă vreme pe tabelă, dar pe final a cedat teren. Joc excelent pentru Maria Constantinescu, interul stânga de la oaspete, cu 11 goluri. De la gazde au ieşit în evidenţă trioul "stranierelor": Rysankova (7 goluri), Lisewska (5) şi Şteriova (5).