Articol de Sergiu Alexandru, Remus Dinu - Publicat duminica, 13 ianuarie 2019 17:57
Dinamo n-a avut nicio șansă în primul amical din această iarnă, „câinii” fiind învinși clar de Hajduk Split, 0-2.
Mai jos sunt 4 concluzii după primul test de verificare al lui Dinamo
Zenke, remarcatul primei reprize
În prima parte, Simon Zenke a fost remarcatul din echipa lui Dinamo. Mijlocașul nigerian de 30 de ani a fost extrem de activ și implicat în joc. Zenke a încercat să iuțească jocul și să-l sprijine cât mai mult pe atacantul Mattia Montini.
Acesta a avut și prima ocazie a dinamoviștilor în prima repriză. În minutul 24, Ait-Atmane a pasat în careu, dar șutul lui Zenke a fost blocat de un adversar și mingea a fost reținută de portar.
Joc simplu + pase scurte
În prima repriză, Dinamo a încercat să joace cât mai simplu. Rednic le- trasat o sarcină clară jucătorilor săi: „Nu vă complicați”.
Dinamo a încercat aproape de fiecare dată să iasă din defensivă cu pase scurte și să construiască atent fiecare fază de atac.
Mai mult „câinii” au încercat să joace rapid, cu pase din prima și să își surprindă adversarii.
Tinerii pe minus
Tinerii Geani Crețu și Alexandru Longher, folosiți de Mircea Rednic în prima repriză, nu s-au remarcat și au fost înlocuiți la pauză.
În repriza secundă, Rednic a trimis în teren alți tineri, printre care fundașii Marco Ehmann, Ricardo Grigore și Denis Ciobotariu, dar și mijlocașul de 18 ani Cătălin Măgureanu și portarul de 17 ani Ștefan Fara.
Dacă goalkeeper-ul a avut o evoluție sigură, nefiind vinovat la golul primit și salvând echipa în prelungiri de la primirea golului 3, Măgureanu l-a scos din minți pe Rednic spre finalul partidei: „Măgureanule, joci numai în exterioare și devieri și dai mingea numai la ei”, a strigat „Puriul” spre propriii jucători.
În plus, Denis Ciobotariu, cel care a rămas în lotul echipei în această iarnă deși fusese la un pas să fie împrumutat, a greșit flagrant la golul secund al croaților, când l-a scăpat din marcaj pe maghiarul Gyurcso.
presing și atât
Cu o formulă schimbată aproape în totalitate față de prima repriză, Dinamo a încercat în zadar să restabilească egalitatea în repriza secundă.
Dinamoviștii nu au avut nicio ocazie clară de gol, însă singurul plus a fost presingul avansat cu care „câinii„ au încercat să-i sufoce pe adversari. Fundașii dinamoviștilor au stat extrem de sus și au recuperat câteva mingi utile, nefructificate însă de compartimentul ofensiv.
*Golul 1: (VIDEO la minutul 13:30)
**Golul 2: (VIDEO la (VIDEO la 1:41:00)
Echipa de start folosită de Rednic: Eșanu – Sorescu, D. Ciobotariu, I. Filip, R. Grigore, Mustoe – Zenke, Atmane, Crețu, Longher – Montini
Echipa din repriza secundă: Eșanu (Ș. Fara) – Ehmann, I. Filip, R. Grigore, Ciobotariu, Aliji – Sorescu, Krans, Gomelt, G. Răducan- Popa
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!