Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat vineri, 18 ianuarie 2019 09:00
LPF se menţine pe poziţii de forţă şi anunţă că nu acceptă să negocieze sub cele 34,1 milioane anual pentru meciurile de Liga 1, în timp ce televiziunile propun bani mai puţini şi alternative privind comercializarea drepturilor.
Cluburile din Liga 1 aşteaptă o veste bună din partea Ligii Profesioniste de Fotbal în privinţa cedării drepturilor TV. Actualul contract se va încheia la finalul lunii mai, când se va termina şi campionatul. A fost cea mai lungă şi mai valoroasă înţelegere financiară: 170,5 milioane de euro pentru 5 ani de contract!
LPF a anunţat deja că nu va face nicio licitaţie pentru următorul contract, care, conform secretarului general Justin Ştefan, "va avea acelaşi interval de timp, tot 5 ani". Mai mult, Liga nu acceptă niciun euro sub actualul nivel. "Vrem aceiaşi bani, vom obţine aceiaşi bani. Nu avem niciun plan B fiindcă nu va fi nevoie de aşa ceva. S-ar putea chiar ca suma să fie mai mare decât am luat între 2014 şi 2019".
Televiziunile avertizează: "Nu mai plătim atât de mult"
În ciuda faptului că şefii LPF sunt optimişti că vor obţine aceeaşi sumă, televiziunile care au achiziţionat drepturile de la ISB nu mai sunt dispuse să plătească la fel. RCS şi Telekom susţin peste 30 de milioane de euro din cele 34,1 milioane anual, restul fiind acoperit de alte societăţi care au preluat meciurile, exemplu Orange TV. RCS şi Telekom nu mai doresc să continue colaborarea în aceiaşi termeni financiari. Au şi propus mai multe variante, cele mai interesante fiind:
1. Soluţia pay-per-view
Toate meciurile să fie difuzate pe un singur canal TV, care să fie distribuit în toate reţelele de cablu, dar contra cost, adică sistemul par-per-view. "Din tot ce se încasează, scădem costurile de producţie şi apoi fiecare să ia cotă-parte", susţin cei de la televiziuni, care adaugă: "Să zicem că accesează canalul respectiv 1,5 milioane de abonaţi, iar preţul ar fi de 2 euro pe lună.
Ar rezulta 36 de milioane de euro pe an, care ar mulţumi, probabil, pe toată lumea, LPF, cluburi, televiziuni. Întrebarea e: se abonează 1,5 milioane de oameni la acel preţ? Dar dacă trebuie să riscăm, atunci să o facem împreună cu Liga 1, nu doar noi, televiziunile!". E o variantă pe care Liga nu o agreează fiindcă, practic, cluburile n-ar mai fi sigure de bani şi nici nu i-ar mai putea încasa în avans, aşa cum se întâmplă acum, când cele două rate se achită la startul şi la jumătatea sezonului.
Ai plăti în plus pentru a vedea Liga 1 la TV?
O altă propunere e cea în care LPF să facă pachete pe care să le scoată separat la vânzare. Se stabilesc cele 7 opţiuni pentru fiecare rundă în parte şi apoi se pune un preţ: pentru fiecare opţiune în parte sau chiar pentru două sau mai multe. De exemplu: doar opţiunea 1 costă 300.000 de euro, un pachet în care să fie incluse primele 3 opţiuni să ajungă şi la 600.000 de euro. În acest mod, fiecare televiziune ar opta pentru ceea ce vrea să cumpere. "E exclusă varianta cu pachete", a spus Justin Ştefan.
268de meciuri conţine un campionat de Liga 1 în actualul format: 182 de partide în sezonul regulat şi 86 în play-off şi play-out
1,25 milioane de telespectatori la Dinamo - FCSB
Ultimul Derby de România care a avut loc în Liga 1 s-a disputat pe Arena Naţională, pe 11 noiembrie, și s-a terminat remiză, 1-1, în faţa a aproape 22.000 de spectatori. La TV, partida a strâns, din cumulul tuturor posturilor care au transmis meciul, 1,25 milioane de privitori.
99,6%dintre gospodăriile din România sunt abonate la servicii TV, conform unui raport ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii)
7.500.000 de abonaţi TV există în România în momentul de faţă: 5 milioane prin cablu şi restul prin satelit şi IP
4.400.000dintre abonaţi sunt din mediul urban (58,5%), restul de 3,1 milioane în mediul rural
Cum se împart cei 7,5 milioane
OPERATOR / NR. ABONAŢI
RCS&RDS 3.700.000
Telekom 1.500.000
Focus Sat 1.000.000
UPS 900.000
Orange TV 400.000
Acum 20 de ani: 3 milioane pe an!
În urmă cu aproape două decenii, în 2000, LPF vindea drepturile TV din Liga 1 către ProTV. Postul condus de Adrian Sârbu s-a angajat să plătească 3.050.000 de dolari pe an, un total de 12,2 milioane pentru cei 4 ani de înţelegere. Liga 1 avea şi atunci tot 16 echipe, însă se juca doar în sistem tur-retur, iar an de an la titlu s-au bătut Steaua, Dinamo şi Rapid. Dinamo (2002, 2004) s-a impus de două ori, Steaua (2001) şi Rapid (2003) câte o dată.