SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

AUSTRALIAN OPEN // Novak Djokovic l-a demolat pe Lucas Pouille și s-a calificat în finală la Australian Open » Va lupta cu Rafael Nadal pentru un record uluitor

Novak Djokovic // FOTO: Guliver/Getty Images
Novak Djokovic // FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 ianuarie 2019 12:14

AUSTRALIAN OPEN // Novak Djokovic (1 ATP) s-a calificat azi în cea de-a șaptea sa finală de la Australian Open. Sârbul l-a învins fără pic de emoții pe Lucas Pouille (31 ATP), scor 6-0, 6-2, 6-2, trasmițându-i un mesaj puterniclui Rafael Nadal (2 ATP), adversarul din finală.

  • Finala Novak Djokovic - Rafael Nadal se joacă dumincă, de la ora 10:30, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Eurosport.

Sârbul, care nu avusese cele mai convingătoare evoluții pe parcursul
turneului, a reușit azi cel mai bun său meci din ultimele două săptămâni și nu i-a dat nicio șansă surprizei plăcute a turneului, francezul Lucas Pouille. Djokovic a fost devastator încă din startul meciului și și-a adjudecat primul set cu 6-0.

Dominația autoritară, susținută de un procentaj de 84% al punctelor
câștigate pe propriul serviciu și de lovituri câștigătoare reușite din unghiuri nebănuite, a continuat și în următoarele două seturi, câștigate fără probleme, 6-2, 6-2. Sârbul a încheiat meciul în doar o oră și 25 de minute, cel mai scurt meci al său de la această ediție.

„A fost unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am făcut vreodată aici. Totul a funcționat astăzi, lucrurile s-au petrecut așa cum mi-am
imaginat înaintea meciului. Am revenit la acest nivel pentru că am crezut în acest proces, am crezut mereu că pot reveni la cel mai bun nivel”, a declarat sârbul la finalul meciului, la interviul acordat lui Jim Courier. 

Djokovic luptă cu Nadal pentru istorie

Novak Djokovic s-a calificat în cea de-a șaptea sa finală la Melbourne,
acolo unde are 6 titluri! Are șansa de a deveni unicul jucător care câștigă de 7 ori la Antipozi!

Totodată, sârbul încearcă să câștige cel de-al treilea său Slam consecutiv, după Wimbledon și US Open, iar în ultimul act va da peste vechiul său rival Rafael Nadal (2 ATP).

Va fi cea de-a 53-a confruntare directă dintre Nadal și Djokovic, sârbul fiind în avantaj,  27-25. Ultima oară, cei doi au oferit o întâlnire memorabilă, Djokovic învingându-l pe Nadal cu 10-8 în decisiv în semifinalele de la Wimbledon 2018. 

Va fi cea de-a doua finală jucată de cei doi mari campioni la Melbourne. În 2012, Djokovic s-a impus în fața ibericului după un meci de aproape 6 ore, în cea mai lungă finală all-time la un turneu de Mare Șlem.

Vezi și: Grecul Tsitsipas, declarații uluitoare după meciul cu Nadal: „Mi-a înghețat mintea. Nu mă puteam mișca”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Stiri extrasport
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor
Special
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”

Deian Sorescu îl așteaptă pe cai mari pe Jose Mourinho: „Mă simt copt ca jucător” + N-a uitat ofensa de la Dinamo: „Ne-au făcut în fel și chip”


Comentarii (2)
dinamo100
dinamo100  •  25 Ianuarie 2019, 13:11

Nole si Nadal in forma buna sunt pur si simplu de netrecut! Va fi o confruntare dura intre cei doi!

dinamo_fan
dinamo_fan  •  25 Ianuarie 2019, 12:38

pur si simplu generatia tanara nu conteaza in tennisul masculin de azi. au inceput sa-l bata pe Federer ca da omul spre 40 de ani. mai au de asteptat inca vreo 6-7 ani sa iasa la pensie si Nadal si Nole care sunt vreo 3 clase peste toti restul.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează