Articol de GSP - Publicat duminica, 27 ianuarie 2019 18:10
România vrea să preia modelul Italiei și Franței și să mute Supercupa în afara țării. Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a anunțat că e gata să ducă acest trofeu în Italia sau Spania, acolo unde sunt comunități de români.
„Eu imi doresc ca o supercupă a României să se joace afară şi am făcut propunerea asta preşedintelui. Unde avem comunităţi. În special Italia sau Spania.
Să nu se mai joace la începutul sezonului, ci să se joace într-o perioadă mai descărcată, chiar prin noiembrie, dacă nu avem echipe în cupele europene, cum a fost anul ăsta, să se găsească o fereastră acolo. Am vrea mai degrabă în martie.
Burleanu e de acord, dar trebuie să lucrăm la reţeta financiară. Când faci lucrul ăsta ar presupune ca tu să te ocupi, tu Federaţie, că eşti organizator, să trimiţi echipele acolo. Tu să plăteşti tot, tu să încasezi tot şi să nu ieşi pe minus. Nu trebuie să faci profit, doar să nu ieşi pe minus”, a explicat Andrei Vochin la TV Telekom Sport.
Supercupa Italiei s-a jucat în mai multe rânduri în străinătate. Prima dată în 1993, când Milan a învins Torino la Washington. Tot în SUA, dar la New Jersey, Juventus o învingea pe Milan la penalty-uri.
Din 2009 s-a mutat în Asia. De 3 ori s-a jucat la Beijing, de două ori la Doha, o dată la Shanghai, iar ultima s-a disputat la Riad, câștigată de Juventus în fața lui AC Milan, 1-0.
De asemenea, francezii nu mai joacă nici ei din 2008 Supercupa în țară, fiind mereu mutată în altă țară.
CITEȘTE ȘI: