Articol de GSP - Publicat duminica, 10 martie 2019 23:39
Cu orgoliul rănit și rămasă fără toate obiectivele trasate la începutul sezonului, Real Madrid a obținut o victorie de palmares pe terenul lui Real Valladolid, scor 4-1.
Începutul le-a aparținut gazdelor, care au fost aproape de gol încă din minutul 12, când Ruben Alcarez și-a bătut joc de un penalty și a executat în peluză. Valladolid a continuat să atace, a înscris un minut mai târziu, dar sistemul VAR a salvat-o pe Real Madrid.
Până la urmă, gazdele au deschis scorul în minutul 29, prin Tuhami.
De acolo a început însă revenirea Realului, care și-a adus aminte că e deținătoarea ultimelor 3 Ligi ale Campionilor. Varane a egalat în minutul 34, stabilind scorul pauzei.
Real s-a descătușat după pauză, în fieful lui ronaldo
În repriza secundă, Benzema a reușit rapid o dublă, iar Modric a închis tabela în minutul 85.
Real obține una dintre cele mai convingătoare victorii din ultima vreme, chiar pe terenul lui Valladolid, echipa legendarului brazilian Ronaldo, fost jucător la Real Madrid. Acesta este acționar la Valladolid și a fost prezent în lojă la meci, înainte de fluierul de start fiind prezent pe teren alături de Roberto Carlos, un alt fost jucător al madrilenilor.
Real Madrid acumulează 51 de puncte grație victoriei, însă e în continuare departe de Atletico Madrid, ocupanta locului secund, care are 56 de puncte. Barcelona e lider autoritar, cu 63 de puncte.
Valladolid - Real Madrid 1-4
Au marcat: Tuhami '29 / Varane '34, Benzema '51 p. , '59, Modric '85
*Ruben Alcarez a ratat un penalty pentru gazde în minutul 12
**Sistemul VAR a anulat un gol al lui Valladolid în minutul 13
***Casemiro a văzut al doilea galben în minutul 80, fiind eliminat
VIDEO cu cele mai importante faze
Echipele de start:
Valladolid: Masip - Antonito, Fernandez, Calero, Nacho - Tuhami, Michel, Alcaraz - Keko, Guardiola, Plano
Rezerve: Yoel, Cop, Hervias, Moi, Moyanom Unal, Verde
Real Madrid: Courtois - Odriozola, Nacho, Varane, Reguilon - Modric, Casemiro, Kroos - Ceballos - Benzema, Asensio
Rezerve: Navas, Diaz, Gonzalez, Marcelo, Seoane, Vallejo, Valverde
Echipele probabile:
Real Valladolid: Masip - Antonito, Olivas, Calero, Martinez - Keko, Michel, Ruben, Hervias - Plano, Guardiola
Antrenor: Sergio González
Real Madrid: Courtois - Odriozola, Varane, Nacho, Reguilon - Kroos, Casemiro, Modric - Brahim Diaz, Benzema, Asensio
Antrenor: Santiago Solari
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern