SPORTURI  »  HANDBAL  »  SCM RM. VÂLCEA

Interviu la dublu: Marta Lopez și Alicia Fraga Fernandez vorbesc despre SCM Rm. Vâlcea: „Probabil nu ne mai încurcăm până la final” » Ce le-a uimit în România: „E genial și interesant”

Alicia Fraga Fernandez într-un duel cu Elisabeth Omoregie și Iulia Curea, în SCM Rm. Vâlcea-CSM București // FOTO Raed Krishan +2   FOTO
Alicia Fraga Fernandez într-un duel cu Elisabeth Omoregie și Iulia Curea, în SCM Rm. Vâlcea-CSM București // FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat vineri, 15 martie 2019 15:44

Marta Lopez și Alicia Fraga Fernandez, cele două spaniole de la SCM Rm. Vâlcea, vorbesc despre aventura lor în România și despre fascinația de a juca mereu într-o sală plină.

După meciul cu CSM București, pierdut de SCM Rm. Vâlcea cu 29-30, Alicia Fraga Fernandez și Marta Lopez au acceptat un dialog despre disputa cu campioana României, despre viața în România, despre tot ceea ce le place și nu în țara noastră. Nu par deloc obosite, deși au bifat aproape toate cele 60 de minute pe teren. Adrenalina jocului încă se simte. Alicia a făcut un joc senzațional. La Vâlcea a devenit favorita publicului. Marta e jucătoarea mai experimentată. E medaliată cu naționala Spaniei la Jocurile Olimpice și la Campionatele Europene. Amândouă spun că se simt excelent la Vâlcea și că echipa e cea pe care și-o doresc în momentul de față.

- Fetelor, cum e la Rm. Vâlcea?
Marta Lopez: Suntem foarte bine aici, e un oraș cu o tradiție imensă în handbal. Știam că oamenii vor veni din nou lângă echipă când vor vedea că mergem spre vârf. Suntem mulțumite că putem trăi toată această atmosferă.
Alicia Fernandez: Îmi place aici pentru că toată lumea e preocupată de handbal, îmi place să joc partide care au o presiune mare, când sala e plină. Așa mă bucur de handbal cel mai bine.

- Vă gândeați la începutul campionatului că puteți câștiga campionatul, având ca rivală pe CSM București?
Alicia: Sincer, nu. Toate ne doream să avem numai victorii, însă CSM e o echipă de top din Europa și știam că ele sunt favoritele. Dar cred că pe toată durata sezonului am fost o echipă în adevăratul sens al cuvântului, mai mult decât au fost ele. Am lucrat împreună pentru a rezolva fiecare problemă care ni s-a ivit în cale. Dacă vom continua să tratăm cu seriozitate toate partidele care vor urma și să păstrăm același nivel, vom fi campioane.
Marta Lopez: Am vorbit de mai multe ori că, să joci un sezon întreg fără să pierzi un meci, e aproape imposibil. Nicio echipă nu câștigă un campionat fără sufere măcar o înfrângere. Cred că este un sezon perfect, chiar dacă nu am ajuns și în grupele Cupei EHF. Am reușit să ajungem aici pentru că echipa a fost extrem de concentrată și am avut foarte clar în minte că vrem să câștigăm campionatul.

"La greu se văd caracterele puternice!"

- Toată lumea a spus că Vâlcea e aproape de titlu și pentru că au o atmosferă mai bună în vestiar, că jucătoarele sunt prietene, așa e?
Marta:
Da. E important ca echipa să fie profesionistă și noi cred că așa am fost. Nu a fost nicio problemă între noi, nici în afara terenului de joc. Fiecare dintre noi și-a făcut treaba și acest lucru a fost important în vederea câștigării campionatului pentru că toate am avut același obiectiv.
Alicia: Suntem o echipă și ne-am suplinit una pe alta. Atunci când una dintre noi nu avea o zi bună, era o alta care reușea să o suplinească, iar acest lucru e foarte important în vederea câștigării unui campionat. Partidele care au devenit dificile le-am terminat împreună, luptând ca o echipă, mai ales în apărare

- Simțiți că sunteți iubite aici la Rm. Vâlcea?
Sigur. Cum se termină meciurile, e foarte plăcută atmosfera și simțim că suntem iubite. Chiar și într-o zi normală, când suntem pe stradă, ne întâlnim cu oameni care ne cunosc foarte bine și ne încurajează de fiecare dată.

- Crezi că pe tine te iubesc pentru că ești foarte tehnică?
Alicia: Nu știu dacă e așa, mi-ar plăcea să fie așa.

- S-a schimbat ceva de când ați venit aici? La început vi se părea că nu e tocmai ce vă doriți?
Alicia: A fost progresiv. Eu am venit accidentată la genunchi, a trebuit să mă recuperez. Încet-încet m-am adaptat, ligă nouă, țară nouă, dar pe zi ce trecea m-am simțit din ce în ce mai în largul meu și acum e foarte bine.
Marta: Dacă e să vorbim din punct de vedere al clubului cred că a progresat mult față de anul trecut, ne-am îmbunătățit de la o zi la alta. Și din punct de vedere al organizării și a lucrurilor de care avem nevoie, noi, jucătoarele, am fost mereu ascultate. La început mereu e dificil să schimbi țara, liga în care joci, să te adaptezi la tot. Anul trecut nu l-am terminat prea mulțumită, dar anul acesta lucrurile merg mai bine pentru mine.

aliciafernadez martalopez
Cu sosiile. Clubul din Vâlcea a făcut din carton sosii ale handbalistelor. Alicia Fraga (stânga) și Marta, sosiile și originalul

"Nu am văzut niciun loc în care handbalul să se trăiască așa"

- În afara de Marta ce prietene ai în echipă?
Alicia:
Niciuna și toate. Nu am probleme cu niciuna, mă înțeleg bine cu toate, nu vorbesc prea multe limbi străine, dar știu să comunic în modul meu personal (râde), Nu am preferințe.
Marta: Nu avem nicio problemă cu celelalte fete. Dacă e să ieșim să bem, o cafea, o facem, dacă nu, nu. Ne înțelegem foarte bine!

- Ce te-a frapat cel mai mult aici când ai venit la Vâlcea?

Marta: Că sala se umple la fiecare meci. E genial și interesant să joci într-o astfel de atmosferă, în Spania nu se întâmplă așa. Eu am jucat în Franța, în unele săli veneau oameni, în altele nu. Cum se trăiește handbalul aici în România nu am văzut în niciun alt loc să fie așa.

- La meciul cu CSM, când erau șase goluri diferență, la ce te gândeai?
Alicia:
Că trebuie să schimbăm ceva, să facem lucrurile mai bine. Știam că dacă vom începe să ne apăram mai dur, să alergăm, putem să revenim. Pe tot parcursul campionatului, când am ajuns într-un punct dificil, ne-am arătat caracterul și toate împreună am reușit să revenim.
Marta: Într-una numit moment totul părea negru (râde). Mi-am spus: «La naiba, să vedem ce se întâmplă acum!». Dar încă o dată echipa m-a surprins.
Alicia: Te-am surprins eu?
Marta: M-a surprins golul tău. Ala așa, pe sub mână!
Alicia: A fost primul din viața mea. (râde)
Marta: M-a surprins echipa și cred că aceasta a fost diferența pe tot parcursul sezonului, că în momentele în care am evoluat foarte rău, mereu am reușit să ieșim din aceea situație.

- Ați mai trăit un meci într-o astfel de atmosferă?
Alicia: Am jucat meciuri în care era multă lume în tribune, dar niciodată cu toți strigând și încurajând. La Europeanul din 2018 era multă lume, dar să fie cu noi pe toată durata meciului nu.
Marta: Nu am trăit niciodată așa ceva! Poate, o dată în Franța. Știam că acest meci va avea ceva magic pentru că am văzut cum se respira aici la Vâlcea pentru acest meci. Se simțea în tot orașul presiunea și tensiunea așteptării. Am simțit acest lucru în fiecare zi.

- Vă bucurați că v-ați chemat și familiile la meciul acesta?
Alicia:
Da, a mai venit și o amică de-a noastre căreia i-am făcut noi cadou biletul de avion. I-am spus că neapărat trebuie să fie prezentă la acest meci pentru că ce va trăi la un astfel de meci nu va mai trăi niciodată. A venit, iar la finalul meciului ne-a spus: «Mulțumesc că m-ați adus!»
Marta: Eu le-am spus același lucru părinților mei. Dacă vreți să vedeți un meci, în acest sezon, acesta trebuie să fie, cel cu CSM București. Pentru că va fi un spectacol total, indiferent dacă vom câștiga sau pierde, știam că atmosfera va fi incredibilă.

Trucurile din copilărie

- Alicia, tu ai făcut baschet, pentru că jonglezi cu mingea ca un baschetbalist?
Alicia:
Nu. Cred că am învățat de mică. În grupa mea eram cea mai mică și am învățat lucruri ca să trec de ele. Utilez și acum din acele trucuri.
Marta: La fel face și la fotbal, e cea mai bună.

- Cum v-ați înțeles cu mâncarea, cu băutura din România?
Alicia Fernandez: Anul trecut mi-a fost destul de greu cu mâncarea, dar anul acesta sunt extrem de mulțumită.
Marta Lopez: Eu nu am probleme cu mâncarea, mă bucur de orice.

- Ați avut timp să vizitați vreun alt oraș?
Alicia:
Doar București. Marta a călătorit mai mult, eu când am avut liber am fost la echipa națională.
Marta: Da, m-am plimbat un pic mai mult, am fost la Sibiu, Brașov, la castelul lui Dracula, la Peleș. Dacă o să avem liber mi-ar plăcea să ajung la Cluj sau la Constanța.

- Ce nu-ți place la antrenorul tău?
Alicia:
Nimic! (râde) Glumesc. Îmi place tot.
Marta: Nu se poate pune această întrebare. (râde).

- Are Vâlcea echipă de Liga Campionilor?
Alicia: Cred că da, anul acesta am crescut foarte mult și dacă vom reuși să fim prezente în Ligă, în sezonul următor, cred că putem face față.
Marta: La fel. Poate nu pentru un Final 4, dar pentru a face o figură frumoasă în prima fază a grupelor, da. Și apoi vom vedea.

- După un meci cu asemenea încărcătură, poți să dormi?
Alicia:
Tot ce îmi trebuie după un astfel de meci este să mănânc și să dorm!
Marta: Eu nu pot să dorm deloc. Alicia nu are nicio problemă.

- Tu marta, stai și o păzești! Dar sforăie?
Marta: Nu! (râde). Eu mă uit la un film și stau până la cinci-șase dimineața. Sau citesc toate comentariile de pe Facebook. După un astfel de meci mereu mă uit la o comedie.

"Citesc tot ce se scrie. Nu-mi scapă nimic!"

- Citiți ziarele, ce se scrie despre voi?
Alicia: Eu mai mult. Nu-mi scapă nimic.

- Când învățați românește?
Marta: Avem nevoie de cursuri.
Alicia: La echipă înțeleg tot, dar mi-e rușine să vorbesc. La fel e și cu engleza, eu înțeleg pe toată lumea, dar mi-e rușine să vorbesc.

- Mai sunt șase etape, credeți că vă puteți încurca pe undeva?
Alicia:
Dacă am reușit să câștigam tot până acum și doar cu CSM am pierdut la un gol, probabil că nu. Dacă vom continua să pregătim partidele bine și vom fi serioase pe teren, nimeni nu-și dorește mai mult ca noi titlul de campioane. Dar dacă ne vom culca pe o ureche și vom crede că totul este rezolvat putem pierde.
Marta: Trebuie să fim foarte serioase în următoarele șase partide, cum am fost până acum, poate și mai mult. Știm că e dificil, dar știm că din șase eteape, patru sunt acasă și acest lucru e important pentru noi. Pentru că tribunele vor fi pline și atunci cred că vom da totul ca să câștigăm. Și, dacă vom reuși, cu siguranță vom sărbători intens.

- Ați făcut vreun pariu ceva?
Alicia: Marta va dansa flamenco. Știe foarte bine! (râde).

Marta Lopez

Născută pe 4 februarie 1990, la Malaga
A jucat la Alcobendas, Fleury (Franța), Bera Bera San Sebastian, SCM Rm. Vâlcea
101 selecții pentru "naționala" Spaniei
Medaliată cu argint la CE 2014, bronz la JO 2012
Extremă dreapta, are 1,68 metri

Alicia Fraga Fernandez

Născută pe 21 decembrie 1992, la Valdovino (Galicia)
A jucat la BM Sagunto, BM Porrino, Valladlid, Bera Bera San Sebastian, SCM Rm. Vâlcea
22 de selecții pentru "naționala" Spaniei
A participat cu Spania la Euro 2018, locul 11
Centru, are 1,72 metri

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
bellosguardo
bellosguardo  •  15 Martie 2019, 19:41

La Valcea e minunat? "Of course!" Cum e la CSM Firea? Ca NICAIERI. Forza Valcea,forza Pera!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează