FOTBAL  »  NATIONALA  »  FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL

Răzvan Burleanu anunță reguli mai dure decât în Champions League! Cluburile din Liga 1 vor avea mari probleme

Răzvan Burleanu, președinte FRF
Răzvan Burleanu, președinte FRF

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 aprilie 2019 17:38

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat noi modificări în regulamentul privind jucătorii U21 și juniorii ce vor ajunge să evolueze în primul eșalon. 

Așadar, fiecare echipă din Liga 1 este obligată ca „din sezonul 2019-2020 să aibă la start doi jucători U21 formaţi la nivel naţional. Totodată, numărul jucătorilor crescuţi la nivel naţional din lotul de 25 va creşte de la 6 la 8 urmând să evolueze la 10 în sezonul 2020-2021”, a declarat Răzvan Burleanu în cadrul Adunării Generale a FRF. 

Mai mult, președintele FRF a mai anunțat că „numărul jucătorilor formaţi la nivel de club se va dubla la 4 din sezonul 2021-2022. Aceasta e calea performanţei!”.

Nici în Ligă Nu-i AȘA

Practic, echipele vor trebui să respecte un regulament mai dur decât cel din UEFA Champions League. În acest moment, formațiile din Liga 1 trebuie să aibă doi jucători formați la club și șase crescuți la nivel național. La startul sezonului, numărul acestora va fi de patru, respectiv 10. Adică 14 jucători, mai mult de jumătate din lotul de 25, vor fi români sau jucători străini care au făcut junioratul în România.

În Champions League, o echipă poate înregistra un lot de 25 de jucători din care obligatoriu 4 trebuie să fie crescuți de club, iar alți 4 la nivel național.

  • Jucători formaţi la nivel naţional sunt cei care, indiferent de cetăţenie, au figurat ca legitimaţi şi au participat la competiţii pentru un club din România timp de minim 3 ani (consecutivi sau nu) între 12 - 21 de ani.
  • Jucători formați la nivelul clubului sunt cei care, indiferent de cetățenie, au fost legitimați și au participat la competiții pentru același club timp de minim 3 ani (consecutivi sau nu) între 12 – 21 de ani.

VEZI ȘI:

Scenariu HORROR dezvăluit de Burleanu! De ce „EURO 2020 e în pericol, iar naționala și cluburile ar putea fi excluse din competițiile europene”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (9)
liviustefanvasile
liviustefanvasile  •  18 Aprilie 2019, 08:44

*** lui Basescu , votata de oamenii din fotbal .Va meritati soarta .Nu am mai vazut un meci din liga 1 de 4 ani .Nu am ratat nimic.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

romulus65
romulus65  •  17 Aprilie 2019, 21:50

Burleanu are idei si le pune in aplicare pe banii altora. De ce nu le da Burleanu bani cluburilor, de exemplu 100 000 de mii de euro pe an pentru fiecare club din Liga intai, ca sa-i puna in practica ideile? 1,4 milioane de euro nici nu ar fi o suma prea mare si ar arata faptul ca FRF sustine si ea fotbalul romanesc.

cneius
cneius  •  17 Aprilie 2019, 21:17

Nimeni nu-l poate pune la respect pe pacaliciul asta, asa "spate" puternic are ???

Vezi toate comentariile (9)
Comentează