Articol de Ionuț Tăbultoc (foto) - Publicat duminica, 28 aprilie 2019 19:55
FC Botoșani a câștigat derby-ul Moldovei cu Poli Iași, scor 3-0 (L. Fulop '30 pen., '45, Golofca 90+4), și urcă pe locul trei în play-out.
Gazdele au deschis scorul în minutul 28, printr-ul penalty transformat de Lorand Fulop. Horațiu Feșnic a dictat lovitura pentru un henț comis de Gardoș. Același Fulop a făcut 2-0 la ultima acțiune a primei reprize, cu un șut la colțul lung.
Austriacul Marcel Holzmann a fost eliminat de la gazde în minutul 89, pentru un gest nesportiv comis asupra lui Laurențiu Rus.
Gazdele au ratat o lovitură de pedeapsă în al doilea minut de prelungire. Cătălin Golofca a făcut totuși 3-0 la acțiunea imediat următoare.
FC Botoșani acumulează 25 de puncte și urcă pe locul trei în play-out. Poli Iași e a patra, cu 24 de puncte.
FC Botoșani - Poli Iași 3-0
- Au marcat: L. Fulop '30 (pen.), '45, Golofca 90+4
Click AICI pentru clasamentul LIVE + statistici
FC Botoşani: Pap - Patache, Miron, Burcă, Holzmann - Papa, J. Rodriguez - Fabbrini, Ongenda, Golofca - L. Fulop
Rezerve: Fraisl, Bus, Tarsa, Chindriş, M. Roman, Oaidă, Karaboue
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Poli Iaşi: Mino Peralta - L. Rus, Gardoş, Frăsinescu, Sin - I. Cristea, Mihăescu, Nascimento - Sanoh, Platini, Willy Semedo
Rezerve: Rusu, Zaharia, Enoh, Chelaru, Panţîru, Teixeira, Gallego
Antrenor: Flavius Stoican
Stadion: Municipal, Botoșani
Arbitru: Horațiu Feșnic (Cluj) / Asistenți: Alexandru Cerei (Cluj) și Vasile Marinescu (București)