FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - VIITORUL 3-1

CFR CLUJ - VIITORUL 3-1 // Gică Hagi știe unde s-a rupt jocul: „Toți și-au pierdut luciditatea atunci!”

Articol de GSP - Publicat luni, 29 aprilie 2019 23:13

CFR Cluj a câștigat meciul cu Viitorul, scor 3-1, și a făcut un nou pas imens în lupta pentru titlu. Gică Hagi admite superioritatea adversarilor.

„Am făcut o primă repriză bună, apoi s-a rupt. Ei au venit peste noi, sunt o echipă experimentată. Au avut și un penalty. Ghiță a atacat decisiv în careu când mingea era în lateral. Avem multe de învățat din acest meci.

Toată lumea și-a pierdut toată luciditatea după primul lor gol, tot ce am pregătit, tot ce gândisem. Jucătorii care au intrat după pauză nu au adus mai nimic. Aveam nevoie să aducă prospețime. Apoi ei ne-au presat, sunt foarte experimentați”, a declarat Gică Hagi pentru Look Sport. 

„Vom vedea dacă mai avem șanse la locul trei. Nu pot să prevăd dacă CFR va lua titlul. Felicitări că au revenit din spate, de la un rezultat negativ. Au demonstrat că sunt echipa mai puternică”Gică Hagi, antrenor Viitorul

Vezi și: 

CFR vs FCSB, CALCULE PENTRU TITLU // Dan Petrescu e aproape campion! Toate scenariile posibile + prin ce miracol poate CSU Craiova să devină campioană

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Vestiar imaculat vs. Mizerie de nedescris » Cum am lăsat vestiarul de la Priștina și cum l-au lăsat kosovarii pe cel de la București
Nationala
Vestiar imaculat vs. Mizerie de nedescris » Cum am lăsat vestiarul de la Priștina și cum l-au lăsat kosovarii pe cel de la București

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (26)
854605894625108
Silviu Apostol  •  30 Aprilie 2019, 17:09

"Gică Hagi știe unde s-a rupt jocul " !!! Sigur ca stie , doar el si nemernicia lui l-au pierdut !

ulen21
ulen21  •  30 Aprilie 2019, 13:31

prost e finu-tau daca iti mai cumpara jucatori! dar sunt sigur ca dai unul pe 1 milion cel putin la ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

haideusicfr
haideusicfr  •  30 Aprilie 2019, 13:28

Camora v-a rupt.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează