FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

VIDEO Răzvan Burleanu pune în practică ideile lui Hagi și cere șanse mai mari pentru echipele românești: „UEFA a demarat deja o analiză!”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 mai 2019 17:03

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, vrea ca UEFA să modifice regulamentul actual privind accederea formațiilor în grupele Ligii Campionilor.

Burleanu devine astfel partizanul unei idei exprimate puternic de Gică Hagi. Mai exact, președintele FRF vrea ca Anglia, Italia, Germania și Spania să dea doar câte trei echipe direct în grupele competiției, față de patru cât au în ediția viitoare. 

„În momentul de faţă, după cum ştiţi, din cele 32 de echipe pe care le avem la nivelul grupelor Champions League, 26 se cunosc deja. Deci practic toate celelalte echipe care participă în fazele preliminare îşi dispută doar șase locuri.

Conform actualului format competiţional, modificat în 2016, cele mai puternice campionate dau automat patru echipe în grupele Champions League. Luând în considerare acest aspect, poziţia FRF în aceste dezbateri de la UEFA a fost de o reducere a numărului alocat celor mai importante patru cluburi din Europa, de la patru la trei.

Astfel încât, în cascadă, acest număr să scadă şi să facem posibil ca mult mai multe campionate din Europa să dea echipe în grupele Champions League şi, bineînţeles, să creştem în acelaşi timp numărul de locuri care vor fi disputate în fazele preliminare”, a declarat Răzvan Burleanu într-o conferință de presă. 

Vrea 10 % din banii de pe drepturile TV

„Astăzi, veniturile produse de echipele din Champions League susţin financiar competiţia numită Europa League. Totodată, acelaşi lucru va continua şi în ceea ce priveşte crearea celei de a treia competiţii, Europa League 2.

Vrem ca 10% din veniturile din drepturile TV încasate de ligile importante din Europa să se întoarcă către cluburile din ţara respectivă. Astfel, 10% din drepturile încasate în România de la deţinătorii drepturilor TV să se întoarcă către cluburile noastre.

Aceste două măsuri ar trebui să ducă la reducerea decalajului financiar dintre Est și Vest. UEFA a demarat deja o analiză după această întâlnire, astfel încât să vedem impactul acestei decizii”, a adăugat Burleanu. 

 

Conferință de presă Răzvan Burleanu, după încheierea şedinței de Comitet Executiv FRF

Publicată de Federația Română de Fotbal pe Miercuri, 22 mai 2019

Vezi și: 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

TELEKOM DISPARE // Și FRF ar putea fi lovită din plin! » Forul condus de Răzvan Burleanu riscă să piardă o sumă uriașă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (8)
10203839225041363
Vasi Mar  •  23 Mai 2019, 12:03

atata timp cat in Romania se castiga campionate prin hotii nu meritam asa ceva....dupa coeficientul de tara castigat pe teren de Steaua si Rapid altii au jefuit banii din grupele UCL....NU TATA,FIECARE PE COEFICIENTUL PROPRIU!

ovyd79
ovyd79  •  22 Mai 2019, 23:49
Postat de crimson.veritas pe 22 Mai 2019, 22:20

Eu nu mai urmaresc CL ... de cand ligile la care faceti referire ... dadeau ... 2 echipe de bucata direct in CLGS (una, campioana mai intelegeam ... celelalte ... calificari) ... tocmai din acest motiv, la care se adauga ... numarul foarte mare de echipe / liga ... rata 4:1 ... intre prima liga ... si o liga medie din Europa ... e putin spus exagerat ... un 2:1 ... intre prima liga si ultima liga membra UEFA ... era maximul pe care l-as fi tolerat ... ca consumator de CLGS+ ...:)) Asta cu sa fie 3 ... nu 4 ... cand eu nu sunt de acord nici cu 2 ... e nimic pentru mine ...:)) Eu ca design ... nu sunt constituit ca #robot ... si nu cumpar / consum ... produse ... cu care nu sunt de acord ...:)) Romania ... vedem ca este condusa ... de o Dinastie a Robotilor ... iar cand insusi parintii sunt #Roboti ... copiii lor nu pot fi nici ei ... decat tot #roboti ... saracii nu au nici o sansa ... sa fie liberi ... sau o sansa foarte foarte mica! ...:))

Raspunsul era pt crimson.veritas...

ovyd79
ovyd79  •  22 Mai 2019, 23:48

Pt fiecare om care gandeste ca tine exista alti 10 care gandesc exact contrariul. Adica daca prin absurd Liga Campionilor ar reveni la max 1-2 echipe din campionatele tari nu ar mai fi aproape nimeni curios. Dar fi linistit ca asta nu se va intampla. Ce vrea Burleanu adica. Ce vrei tu e SF curat

Vezi toate comentariile (8)
Comentează