Articol de GSP - Publicat sambata, 25 mai 2019 21:14
Astra a deschis scorul în finala Cupei României cu Viitorul prin Denis Alibec. Starul giurgiuvenilor a înscris direct din lovitură liberă în minutul 41.
Faultul lui Vînă asupra lui Llullkau a născut faza din care Alibec a înscris. Vârful Astrei a trimis un șut năprasnic de la 20 de metri, la care Cojocaru a rămas fără reacție.
VIDEO cu execuția lui Alibec și reacția deznădăjduită a lui Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi, antrenorul Viitorului, a făcut o criză de nervi pe margine imediat după golul primit de formația sa. S-a răstit preț de câteva secunde la antrenorul de portari al echipei, iar la pauză a decis să-l înlocuiască pe Valentin Cojocaru cu Arpad Tordai.
Fără reacție la golul lui Aliec, Cojocaru a fost înlocuit la pauză // FOTO: Cristi Preda
AICI ai toate informațiile de la finala Cupei dintre Astra și Viitorul