Articol de Justin Gafiuc, Marius Mărgărit - Publicat duminica, 30 iunie 2019 09:00
IANIS HAGI LA BARCELONA // Tratativele pentru transferul fiului lui Gică Hagi la FC Barcelona sunt în plină desfășurare, dar planul e mai amplu, vizând și o colaborare între academiile celor două cluburi.
Așa cum GSP.RO a anunțat în exclusivitate de vineri, posibilitatea ca Ianis Hagi să ajungă la FC Barcelona este foarte aproape să devină realitate în următoarele zile. (Detalii AICI)
Deocamdată, cele două părți continuă să negocieze, varianta cea mai probabilă fiind aceea ca gruparea catalană să îl achiziționeze pe tânărul internațional român, dar, cel puțin în primul an, să îl împrumute la o formație din LaLiga, pentru acomodarea cu fotbalul spaniol. Suma de transfer ar fi în jur de 8 milioane de euro.
Proiect între academii
Planul lui Gică Hagi este însă mult mai amplu. Acesta își dorește și o colaborare între academia sa și cea a Barcelonei, celebra „La Masia”. Ar fi vorba ca în următorii ani la Academia „Gheorghe Hagi” să ajungă metodiști, preparatori fizici, dar și specialiști în kinototerapie de la spanioli.
De partea cealaltă, tehnicienii români de la juniori ar urma să aibă posibilitatea să se dezvolte profesional participând la diverse stagii de pregătire la „La Masia”.
Un bolid BMW cadou
Până atunci, pentru evoluțiile sale de la Euro U21, Ianis Hagi a fost recompensat de Grupul BMW România cu un bolid de 150.000 de euro, un BMWi8. „Numărul 10 merită o mașină de nota 10” a fost mesajul celor de la BMW.
6.000.000 €este cota lui Ianis Hagi, conform siteului transfermarkt.de
Kira, mesaj pentru Ianis
Fiica lui Gică Hagi, Kira, a asistat la meciurile României la Euro 2019 și, impresionată de performanța reușită de fratele său Ianis, dar și de colegii săi, a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Instagram. „Abia acum am înțeles ce înseamnă ca zeci de mii de oameni să trăiască la unison un singur gând: «Pentru noi, voi sunteți campioni!» Nici nu mai știu spre cine să-mi îndrept mai repede gratitudinea. Mă înclin în fața acelui public - o senzație pe care am trăit-o doar din poveștile alor mei. Mulțumesc, Ianis, mulțumesc, băieți, pentru că m-ați făcut să fiu mândră de numele meu și mai ales de naționalitatea mea. Viitorul vostru are perspective nemăsurate”, a scris Kira Hagi. Mesajul a fost însoţit şi de o fotografie în care Kira e alături de fata lui Adrian Ilie, Milana, şi cea a lui Gică Popescu, Maria.
Citește și:
Subiectul transferului lui Ianis Hagi la Barcelona a ajuns în presa catalană!
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”