Articol de Remus Răureanu, Victor Vrînceanu - Publicat duminica, 07 iulie 2019 21:49
CFR Cluj este campioana României la fotbal, dar și la condițiile pe care oficialii clujeni le oferă fotbaliștilor săi. Delegația vișiniilor a ajuns în capitala Kazahstanului, Nur-Sultan, fostă Astana, după un zbor de cinci ore.
- Astana și CFR Cluj se întâlnesc în turul I al Ligii Campionilor. Prima manșă are loc marți, de la ora 16:00, pe TV DigiSport 1, Look Plus și liveTEXT pe GSP.RO.
Cu toate că drumul a fost lung, fotbaliștii nu au simțit distanța pentru că au zburat cu un Charter Boeing 737, comandat special cu 56 de locuri business class, iar scaunele au fost branduite cu sigla CFR-ului. Delegația clujenilor este cazată la Hilton Astana, hotel de cinci stele. Suma la care se ridică costurile acestei deplasări este 120.000 de euro, susțin sursele GSP.
Clujenii au angajat o firmă specializată care să le organizeze toate detaliile acestei deplasări, un lucru neobișnuit printre echipele din România. De obicei, în Liga 1, deplasările sunt organizate de către angajații cluburilor și nu de colaboratori externi.
10.000.000 €este bugetul CFR-ului în noul sezon
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”