FOTBAL  »  NATIONALA  »  ECHIPA NAȚIONALĂ

Ilie Dumitrescu își amintește perfect momentul în care a scos românii în stradă alături de echipa națională! Ce i-a spus mama lui atunci + ce superstiție avea

Ilie Dumitrescu, la echipa națională
Ilie Dumitrescu, la echipa națională

Articol de , - Publicat marti, 09 iulie 2019 21:33

Ilie Dumitrescu (50 de ani) reconstituie câteva momente emoționante trăite la Mondialul american, unde fostul internațional a făcut un meci memorabil contra „pumelor” în optimile de finală, în urmă cu un sfert de veac.

La 25 de ani de la momentul său de triumf, meciul România – Argentina 3-2 de la CM 1994, în care a strălucit cu două goluri și un assist pentru Hagi, Ilie Dumitrescu povestește câteva episoade emoționante trăite pe durata turneului american. Toate legate de familie.

„Am purtat busuioc sfințit la jambiere”

Își amintește pentru libertatea.ro mai întâi cum a trecut peste prima parte a Mondialului, când primele meciuri, cu Columbia, Elveția și SUA, i-au adus evoluții șterse și critici majore:

„Vorbeam zi de zi cu mama la telefon. Era singura persoană care putea să mă liniștească. Îmi zicea că trebuie să înfrunt și momente mai grele, dar voi fi fericit până la urmă. Tata se ocupa cu fotbalul, în timp ce mama pe partea de suflet. Era și foarte credincioasă, îmi spunea că Dumnezeu mă pune la încercare și prin asta. Pentru ea, eram cel mai bun, nu exista altcineva. Și mă încuraja”.

În SUA, Ilie a fost coleg de cameră cu Belodedici, care mărturisea într-un recent interviu că Dumitrescu obișnuia seara să bea apă sfințită în speranța că divinitatea îl va ajuta la partide. Fostul internațional nuanțează însă: „Am rămas cu un obicei după calificarea la Mondiale, să-mi pun busuioc sfințit la jambiere. Mi-l aducea mama de la biserică”.

„Vorbeam amândoi cu lacrimi în ochi”

Iar prestația galactică a lui Ilie cu Argentina a declanșat imensa fericire și în familia Dumitrescu.

„Am vorbit amândoi cu lacrimi în ochi. Mă întreba ce să facă, fiindcă era toată lumea în fața casei. Oamenii scoseseră televizoarele afară și așa urmăriseră partida. Îți dai seama ce a fost acolo! Voia să le dea de mâncare tuturor”, își amintește Ilie Dumitrescu. 

Și a urmat participarea la bucuria națională: „Ai mei au ajuns și ei la Universitate, unde se strânsese lumea să sărbătorească. Acolo, la un moment dat, oamenii s-au pus în genunchi, s-a strigat numele lui Hagi, dar și al meu. Aia a fost cea mai mare satisfacție pentru mama, pentru sufletul ei. A însemnat supremul. Mi-a zis după aceea că «de-acum pot să mor liniștită! Mai mult de atât nu se poate»”.

20 de goluri a marcat Ilie Dumitrescu pentru echipa națională, în cele 62 de partide jucate în tricoul României

VEZI ȘI:

EXCLUSIV // Un rapper român a compus trei melodii în cinstea „tricolorilor” U21 » George Pușcaș, Andrei Radu și Tudor Băluță sunt protagoniștii! Ascultă AICI!

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Superliga
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Liga Campionilor
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Becali, anunț surpriză. După modelul Crețu, s-a hotărât să îi prelungească contractul altui jucător de care voia să scape: „Sunt încântat de el”
Superliga
Becali, anunț surpriză. După modelul Crețu, s-a hotărât să îi prelungească contractul altui jucător de care voia să scape: „Sunt încântat de el”

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern


Comentarii (1)
itu52
itu52  •  10 Iulie 2019, 00:13

Da, îmi amintesc ca azi cum Ilie Dumiterscu declara că mama îi sfințea săptămânal ghetele la biserica cartierului. Am zâmbit atunci și i-am urmărit atent evoluțiile. Parcă s-a spulberat o vrajă, începând de atunci a avut evoluții palide. Se pare că lui Dumnezeu nu-i plac limbuții.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close