FOTBAL  »  Superliga  »  RAPIDISTI.RO

"Vreau majoritar!"

Articol de - Publicat sambata, 08 martie 2008 00:00

Taher propune transferuri la Rapid şi spune că doreşte "minimum 51 la sută din acţiunile clubului"

Fathi Taher speră să conducă în Giuleşti, dar nu ca patron. "Am discutat cu Copos, sîntem interesaţi să preluăm minimum 51 la sută din acţiunile cubului! Pot fi 60, 70 la sută, dar nu-mi doresc nici să fiu patron, adică să deţin întreg pachetul de acţiuni, eu vreau un parteneriat cu George!", a declarat Taher pentru rapidisti.ro.

Omul de afaceri iordanian a vorbit ieri cu Copos la Crowne Plaza, înainte de Adunarea Generală a Acţionarilor din Grant, iar mîine va fi în tribune la partida cu Poli Timişoara. Taher a detaliat şi condiţiile pe care le-a pus ca să preia clubul: "Vreau un audit şi o evaluare, ca să aflăm preţul corect al acţiunilor! Punem presiune pe Copos, pentru că dumnealui se decide cam greu să vîndă Rapidul".

Fathi a semnat săptămîna aceasta un contract de publicitate între una din firmele sale, GRIRO, şi giuleşteni, în valoare de 200.000 de euro anual, dar susţine că implicarea sa financiară nu se va opri aici: "Sînt gata să aduc un mijlocaş dreapta argentinian. Găseşte Copos modalitatea să-mi dea banii pe jucător, sînt 100 de posibilităţi. Eu l-am pus pe George în legătură cu o persoană importantă din America de Sud, prin intermediul căreia pot fi aduşi fotbalişti la Rapid".

Bani mulţi
Giuleştenii joacă, pentru a doua oară consecutiv, pe un bonus dublu decît în mod obişnuit. O victorie cu Poli le-ar aduce fotbaliştilor cîte două mii de euro, de două ori mai mult decît suma pe care Maftei şi colegii lui o încasează pentru o victorie "acasă". Cele trei puncte cîştigate la Galaţi au fost răsplătite cu cîte 4.000 de euro de om. Timişorenii joacă duminică pentru şi mai mulţi bani, 5.200 de euro pentru victorie!

"Rednic vrea un mijlocaş"
Copos a recunoscut că Mircea Rednic îşi mai doreşte un mijlocaş dreapta. "Mircea ar fi fericit dacă i-am aduce un jucător pe banda dreaptă. Taher a promis, acum să se ţină de cuvînt! Trebuie să ţinem cont şi că s-a încheiat perioada de transferări, deci mai putem aduce doar jucători liberi de contract", a spus Copos la Realitatea TV. Rednic îi are acum pe acest post pe Matos, Dică şi Herea.

A micşorat capitalul social
În şedinţa AGA de ieri, s-a decis micşorarea capitalului social al Rapidului, de la 16 milioane de euro la două milioane! Jean Valvis l-a atacat pe Copos: "E incredibil! Am descoperit farmecul financiar cu ocazia asta! În sport, capitalul se majorează, nu se micşorează! Sper să-l conving pe Copos să-l creştem, ca să putem face şi transferuri, şi să avem şi stadion modern".

Vine un irakian?
Giuleştenilor le-a fost propus Nashat Akram, 24 de ani, de la Al Ain, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu. Irakianul evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv, are 65 de selecţii la "naţională" şi a lucrat în Golf cu Grigore Sichitiu. Directorul tehnic al Rapidului a înţepat Steaua: "Nu ştiu dacă va veni Nashat. Noi vrem în continuare să ne întărim lotul, întrucît nu dorim să ajungem în grupele Ligii şi să facem un singur punct".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a rememorat prima amintire cu Duckadam: „Era totul pregătit, dar a spus că nu poate”
Nationala
Mircea Lucescu a rememorat prima amintire cu Duckadam: „Era totul pregătit, dar a spus că nu poate”
Prima reacție a lui Gigi Becali, după moartea lui Duckadam: „Eu asta am înțeles de la Biserică! O să plec și eu”
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali, după moartea lui Duckadam: „Eu asta am înțeles de la Biserică! O să plec și eu”
„Adio din Ghencea” » Mesajul clubului Steaua după moartea lui Duckadam, prin intermediul lui Adrian Bumbescu! Decizia familiei
Liga 2
„Adio din Ghencea” » Mesajul clubului Steaua după moartea lui Duckadam, prin intermediul lui Adrian Bumbescu! Decizia familiei

Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”

Deian Sorescu îl așteaptă pe cai mari pe Jose Mourinho: „Mă simt copt ca jucător” + N-a uitat ofensa de la Dinamo: „Ne-au făcut în fel și chip”


Comentarii (15)
 •  08 Martie 2008, 23:02

urasc arabii.nu il lasati pe asta patron pentru ca o sa-si bata joc de echipa.o sa aduca toti mujahedinii din arabia lui

 •  08 Martie 2008, 20:03

...ce ......mea vorbeste spurcatu` asta, pai voi o echipa fara traditzie si pe deasupra sclavii unui oier care se crede razboinicul luminii, Doamne ce adunatura de taranoi....sa va aud un cor.....ceausescu p.c.r. sau....becali p.c.r.

 •  08 Martie 2008, 17:35

@Cineva. Tiganii la voi ratatule, in frunte cu Mustata care este intr-un concediu prelungit la pirnaie. Intrebarea ta retorica nu merita bagata in seama, si noi v-am tras-o de multe ori la voi la stina, ultima oara in anul in care datorita norocului v-ati dus in semifinalele UEFA in locul nostru, cu 2-0, iti aduci aminte?... nu a trecut prea mult timp.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează