Articol de GSP - Publicat luni, 19 august 2019 08:48
Daniil Medvedev (23 de ani) a cucerit duminică seara primul trofeu Masters 1000 al carierei, învingându-l în finală pe belgianul David Goffin (15 ATP, 28 de ani), scor 7-6 (3), 6-4, după un meci care a durat o oră și 41 de minute.
Rusul își încununează astfel cea mai bună perioadă a carierei cu prestigiosul titlu de la Cincinnati, pe care l-a câștigat după ce în ultimele două săptămâni pierduse finalele de la Washington (contra lui Kyrgios) și Montreal (împotriva lui Nadal).
Victoria de la Cincinnati îi garantează rusului o urcare de 3 locuri în clasamentul ATP, unde ajunge, începând de azi, pe locul 5! De altfel, Medvedev e poziționat excelent și pentru calificarea la Turneul Campionilor, clasament în care se află tot pe locul 5.
Rezumatul finalei Medvedev - Goffin:
Medvedev are un sezon fulminant
Medvedev nu reprezintă nicidecum o surpriză. Rusul, care în semifinale l-a învins pe Novak Djokovic, liderul mondial, e unul dintre cei mai constanți jucători din 2019, având nu mai puțin de 44 de victorii în acest sezon, capitol la care e lider, având 3 victorii peste Rafael Nadal.
Jucătorul născut la Moscova e antrenat de Gilles Cervara, iar în acest moment se află pe cea mai bună poziție a carierei, locul 5. Medvedev a câștigat la Cincinnati cel de-al 5-lea trofeu din carieră și, la 23 de ani, e considerat unul dintre vârfurile noii generații din ATP.