Articol de GSP - Publicat joi, 12 septembrie 2019 23:12
Jose Mourinho, 56 de ani, a descris perioada petrecută ca antrenor al lui Real Madrid drept cea mai frumoasă din cariera sa.
„Real Madrid a fost cea mai bună experiență, pentru ceea ce am învățat acolo ca om, ca antrenor, pentru lecțiile pe care le-am primit în carieră și în viață. E cea mai tare amintire din cariera mea, a fost o perioadă fantastică.
Ceea ce mi s-a cerut la Real Madrid s-a potrivit cu felul meu de-a fi. Mi-au spus că avem ca adversar cea mai bună echipă din lume (n.r. Barcelona lui Guardiola), că ne striveau și că trebuie să redresăm situația”, a povestit Mourinho pentru postul portughez 11.
„Îmi place esența VAR, de a reduce eroarea umană. În acest sens îl accept. Dar nu trebuie să pierdem emoția dintr-un meci din cauza lui. Înainte de a celebra un gol, mă uitam mereu la asistent. Acum te uiți la central sau la ecran...”
„Am mers în Spania pentru că am vrut să fiu primul care câștigă titlul în Anglia, Italia și Spania. Am bătut pe Camp Nou și apoi am câștigat matematic campionatul pe San Mames. A fost cel mai bun moment din cariera mea în Spania”
Jose Mourinho
3trofee are Mourinho la Real Madrid, între 2010 și 2013: titlul, Cupa și Supercupa Spaniei
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern