FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

EXCLUSIV Aroganța lui Istvan Kovacs irită și CCA » Ce a notat în raportul de arbitraj

Articol de , - Publicat luni, 30 septembrie 2019 20:14

Istvan Kovacs (35 de ani), „centralul” din Carei, e iarăși în centrul unui scandal în care e acuzat că se poartă sfidător în timpul meciurilor, lucru pe care i-l reproșează inclusiv cei din Comisia Centrală a Arbitrilor.

„Ce s-a întâmplat în această seară e cel mai josnic lucru care se poate petrece. Arbitrul s-a purtat într-un mod umilitor cu mine, nu se mai poate continua așa în fotbalul românesc. Eu dădeam indicații echipei mele, el a venit și pe un ton superior mi-a zis «Vezi că pleci!». Unde să plec? Vrea el să plec? 

Apoi, după finalul primei reprize, am întrebat politicos cu ce am greșit și mi-a spus peste umăr «Pleci, în a doua repriză nu mai intri pe teren». Dacă eu mint cu ceva, sunt dispus să ies din fotbal, dar dacă e așa cum zic eu și comportarea josnică a lui Kovacs se confirmă, atunci iese el din fotbal?". 

Declarația îi aparține lui Edward Iordănescu și a fost făcută după CFR - Gaz Metan 3-0, în care Kovacs l-a eliminat la pauză, după ce în prima repriză îi arătase cartonaș galben. 

E pentru a doua oară în două săptămâni când Kovacs e acuzat în mod direct de faptul că se comportă arogant și sfidător, în timpul meciurilor, cu cei pe care îi arbitrează. În timpul derby-ului Craiova - FCSB 0-1, de acum două săptămâni, Kovacs i s-a adresat lui Florinel Coman, spunându-i "Dispari!". Reacția total nepotrivită pentru rolul unui arbitru l-a determinat pe Istvan să-și ceară scuze într-un comunicat oficial, lucru pe care inclusiv Comisia de arbitri de la UEFA nu-l recomandă arbitrilor. 

Conform surselor GSP, atitudinea lui Kovacs din ultima vreme a produs multă iritare inclusiv în rândul șefilor Comisiei Centrale a Arbitrilor.

„I-am atras atenția că nu e în regulă modul în care se comportă și că avem plângeri tot mai multe la adresa lui, mai ales de când a fost promovat de UEFA pentru a putea oficia meciuri în Champions League”, susține unul dintre cei care fac parte din actuala CCA. Incidentul pe care Kovacs l-a creat la Craiova cu Florinel Coman ar fi fost primit cu satisfacție de cei din comisie. Motivul? Vassaras și ceilalți speră ca măcar un scandal public de o asemenea amploare să-l determine pe Kovacs să-și schimbe atitudinea. 

Ce a scris Kovacs în raport despre eliminarea lui Edi Iordănescu 

„În pauza jocului, pe tunelul care duce la vestiare, antrenorul echipei oaspete, Iordănescu, s-a oprit să-mi reproşeze cartonaşul galben pe care i l-am acordat lui în prima repriză, în minutul 30, pentru proteste la decizia arbitrului, întrebându-mă de ce îmi bat joc de munca sa şi spunându-mi să-l las să lucreze. Prima dată i-am atras atenţia că poate să se oprească din a protesta, pentru că i-am înţeles mesajul. Dar domnul Iordănescu a continuat, mi-a bătut obrazul, spunându-mi că este o nesimţire ce fac eu în meciul de astăzi. I-am comunicat că în repriza a doua nu mai are voie să stea pe banca de rezerve pentru proteste repetate la adresa arbitrului, fiind deja avertizat în prima repriză” 

35 de ania împlinit Istvan Kovacs pe 15 septembrie

252 de meciuria arbitrat Kovacs în Liga 1. E pe locul 6 all-time, lider fiind Alexandru Tudor, retras din activitate la finalul anului trecut

„Istvan Kovacs ne tratează diferit, încercăm să vorbim cu el, dar el se crede superior, e arogant. Nu putem să zicem nimic, de parcă nu avem niciun cuvânt noi” - Nicușor Bancu, în octombrie 2018 

VEZI ȘI:

PROGRAM LIGA 1. LPF a anunțat programul etapei a 13-a din Liga 1 » Când se joacă CFR Cluj - Craiova și Chindia - FCSB

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”
Special
Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”
Se știe cine e primul plecat de la FCSB în iarnă: „Se duce la U Cluj, așa am auzit”
Superliga
Se știe cine e primul plecat de la FCSB în iarnă: „Se duce la U Cluj, așa am auzit”
Fără precedent! Discurs DEVASTATOR după un meci din Liga Națională: „Suntem neplătiți de 9 luni! Ne trezim noaptea și plângem. Distrugeți atâția oameni!”
Handbal
Fără precedent! Discurs DEVASTATOR după un meci din Liga Națională: „Suntem neplătiți de 9 luni! Ne trezim noaptea și plângem. Distrugeți atâția oameni!”

Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”


Comentarii (25)
834427529961509
'Aaron Johnson  •  01 Octombrie 2019, 10:22

Lui Florinel Coman i-as fi spus: DIPARI ***, DISPARI!!! Kovacs a fost mai bland.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

daniaania
daniaania  •  01 Octombrie 2019, 09:48

Deja este prea mult, acesti arbitrii sunt buricul pamantului si isi bat joc de jucatori si antrenori.CCA trebuie sa ia masuri, a fost destul cu ce fac.

kyil
kyil  •  01 Octombrie 2019, 09:04

Eu cred ca e momentul ca Acest *** impreuna cu hotigan si asistentul medical sovre sa fie retinuti de la delegari in liga1. Altfel nu se invata minte. Iar arogantul asta sa fie trimis sa arbitreze la *** lui in ***.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează