Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 10 octombrie 2019 16:58
INSULELE FEROE - ROMÂNIA. Statul nordic cu o populație de aproximativ 50.000 de locuitori surprinde la capitolul estetică și vine la pachet cu câteva atracții turistice spectaculoase.
- Marius Mărgărit, reporterul special al Gazetei Sporturilor, este în Feroe, de unde oferă cele mai noi informații despre echipa României
- România joacă împotriva Insulelor Feroe în deplasare, sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19:00, iar cu Norvegia, pe Arena Națională, pe 15 octombrie de la ora 21:45. Meciurile vor fi transmise pe Pro TV și liveTEXT pe GSP.ro.
Marius Mărgărit, reporterul GSP aflat în Feroe pentru meciul „tricolorilor” de sâmbătă, a surprins câteva dintre obiectivele turistice de bază din pretențiosul Torshavn, parcurs la pas în diverse ipostaze.
GSP a vizitat corpul de case care deservesc birourilor miniștrilor, surprinzând cum clădirea Ministerului de Finanțe are o metodă inedită de a fi ferită de vânt și furtuni: amenajarea unui gazon natural pe acoperiș.
De altfel, aceasta e o tradiție scandinavă. Printre avantajele ierbii pe acoperiș, coform ziarulnational.md: reduce pierderea de căldură iarna și nu lasă casa să se încălzească vara, filtrează poluanții din atmosferă, izolează fonic, reduce stresul locatarilor, crește semnificativ durata de viață a clădirii.
În apropierea clădirilor minsteriale se află și celebrele stânci folosite de vikingi ca loc de întrunire. Aici, aceștia luau hotărâri în urmă cu mai bine de 1000 de ani.
După o scurtă escală în zona portului înțesat de bărci vechi cu specific viking, reporterul GSP a ajuns și în zona Parlamentului din Toshavn, unde vizitatorii pot asista fără probleme la discuțiile sus-pușilor.
Atmosfera din Torshavn
PROGRAMUL ROMÂNIEI
- 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00)
- 15 octombrie 2019: România – Norvegia (ora 21:45)
- 15 noiembrie 2019: România – Suedia (ora 21:45)
- 18 noiembrie 2019: Spania – România (ora 21:45)
Vezi și:
FEROE - ROMÂNIA // FOTO + VIDEO Reportaj GSP în Feroe: povestea cluburilor rivale care împart același stadion + la ce proiect lucrează de zor feroezii
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”