SPORTURI  »  ALTELE  »  MARATONUL BUCUREȘTI

MARATONUL BUCUREȘTI // FOTO Sărbătoare pe străzile Capitalei: iată câștigătorii Maratonului de la București

Articol de , , - Publicat duminica, 13 octombrie 2019 19:36

Maratonul organizat în capitala României, cel mai important eveniment sportiv al toamnei, a adunat la start în cele două zile de întreceri peste 20.000 de oameni din 75 de țări.

"Alergarea e grea", spune cineva din mijlocul unor tricouri colorate, privind medalia primită la finalul cursei. Sâmbătă și duminică, Bucureștiul a fost gazda alergării, iar oameni din toate colțurile lumii au încercat să treacă peste durere și să se bucure de un astfel de moment. 

În prima zi, după Cursa populară, cei mici s-au distrat pe diverse distanțe. Chiar dacă întrecerile lor s-au organizat în mod necompetitiv, premiile fiind acordate în urma tragerii la sorți, unii dintre ei au luat în serios alergarea și s-au luptat să ajungă printre primii.

Duminică, adulții au încercat să-și depășească limitele în cursele de 10 km individual, semimaraton și maraton. În concursul sportivilor de elită au fost 13 sportivi, toți din Kenya, dintre care opt băieți și cinci fete. 

La masculin s-a impus Hosea Kipkemboi, care a încheiat cei 42,195 km în 2h10,49, stabilind astfel și un nou record al maratonului. Cursa feminină a fost câștigată de Sophia Chesir cu 2h33,36. 

Aceasta a fost a 12-a ediție a Maratonului București, iar organizatorii speră ca și la anul această întrecere să facă parte din categoria Bronze Level. La competiție au participat peste 20.000 de oameni din 75 de țări.

3.600 de copiicu vârste între 0 și 13 ani au participat la cursele destinate lor care au măsurat între 0,9 kilometri și 1,4 în funcție de categoria de vârstă

Alergarea, cel mai practicat sport de către români 

Odată cu ediția a 12-a a Maratonului București a fost prezentat și un studiu realizat de Quantix legat de sportul de masă şi viaţa sănătoasă în 2019.  Mai mult de jumătate din populaţia României din mediul urban, mai exact 55,4%, a practicat sport în ultimul an, cu 4,1% mai mult decât în 2017. 

Această cercetarea a mai relevat și că alergarea se menţine în topul celor mai practicate sporturi la nivel de masă în mediul urban din România, cu 61 de procente dintre cei care au declarat că practică sport. Studiul a fost realizat pe un eşantion cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani din rândul populaţiei urbane

Câștigătorii curselor de azi:

Maraton, feminin:  Sophia Chesir (Kenya) 2h33,36  
Maraton, masculin:  Hosea Kipkemboi (Kenya)  2 h10,49  
Semimaraton, feminin:  Mădălina Florea (România)  1h20,14  
Semimaraton, masculin: Maxim Răileanu (Republica Moldova)  1h04,43 
Cursa de 10 km, feminin:  Floretina Hriscu (românia) 38,17 
Cursa de 10 km, masculin: Ilie Stefirta (Republica Moldova) 19,57 
Cursa de ștafetă: "We are high" (România)

"Îmi aduc aminte de tinerețe!”

Campioana olimpică Alina Dumitru a alergat în cursa copiilor cu fiul său Ianis. 

La Maratonul București au luat startul multe vedete din lumea sportului. Între acestea și Alina Dumitru, campioana olimpică de judo de la Beijing. Alina a alergat în cursa copiilor, alături de fiul său Ianis, care are doi ani și 10 luni. 

- Alina, tu ești ambasador al Maratonului București! 
- Da. Și alerg întotdeauna cu plăcere ori de câte ori se apelează la mine. De altfel, eu alerg zilnic, doar că acum nu prea mai am timp. 

- Fiul tău, Ianis, e și el încântat? 
- Ca orice copil, are energie și e foarte fericit când aleargă. Mai ales că acum au fost o grămadă de copilași. 

- Pe când termini și un maraton? 
- Ooo, cam greu. Am alergat curse de 10 kilometri, iar în cariera mea, la cât am alergat, am terminat multe maratoane. Îmi aduc aminte, când eram în activitate, aveam traseul nostru în Poiana Brașov. Și nu era pe plat, erau și pante, și coborâri. A fost însă o perioadă frumoasă, aveam nevoie pentru pregătirea fizică.

Vezi și: 

Vedete alături de 20.000 de oameni » Campionii mereu alături de Maratonul Internațional din București

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”
Box
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Box
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (6)
liberta
liberta  •  14 Octombrie 2019, 10:31

maraton pe asfalt: viitorii pacienti ai clinicilor de ortopedie care se intrec *** Alerg si eu regulat, si mie imi place miscarea. Si fac si inot de cate ori pot sau fitness si am jucat si toate jocurile copilariei, dar nu alerg pentru a-mi da check-in si nu sunt nici wannabe atlet. Nu suport turma. Vreau sa alerg liber, sa respir aer curat, nu traspiratia celor din jurul meu, vreau sa sprintez cand vreau sa am loc si aer. Dar nah, luni la serviciu nu ma pot lauda cu "performanta" si superatletul din mine, pentru ca nu am participat la maraton.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

badie
badie  •  14 Octombrie 2019, 09:26
Postat de rapidist57 pe 14 Octombrie 2019, 08:31

Sa fie la tine in cartier, nu la mine sa nu ma pot misca doua zile de acasa si aia sa se duca la SAPA daca vor miscare, nu la alergat printre masini si cu poluarea din Bucuresti ci IN NATURA, acolo sa faca sport adevarat.

E si la mine in cartier. De fiecare data cand sunt meciuri sau concerte pe Arena Nationala; ba uneori, chiar si cand e Semimaratonul International Bucuresti, in primavara sau toamna, Maratonul International Bucuresti. Si se blocheaza circulatia si trotoarele sunt pline de masini si e galagie (injuraturi, scandari). Si am si masina, dar nu fac din asta un capat de tara. Sunt si alergari/maratoane in padure, dar sunt si pe sosea. Asta e de sosea si trebuie inchisa circulatia si pentru siguranta alergatorilor, dar si pentru a reduce poluarea. Sambata asta Kipchoge a fost primul om care a coborat la maraton sub 2 ore si a fost inchisa cea mai importanta si frumoasa artera a Vienei. Au fost zeci de mii de oameni care l-au incurajat Asa ca relaxeaza-te, emancipeaza-te si lasa putin"miscatul cu masina" si incearca si tu. O sa fie cea mai buna decizie pe care o poti face in viata asta. Chiar mai buna decat de a fi rapidist, pentru ca rapidisti ne nastem, nu deveni, chiar daca unii nu stiu asta de la inceput.

rapidist57
rapidist57  •  14 Octombrie 2019, 08:31
Postat de badie pe 13 Octombrie 2019, 22:24

In Londra nu distrug circulatia ? In Berlin nu distrug ? In Chicago ? In New York ? In Amsterdam ? s.a.m.d. Au alergat oameni din peste 150 de tari. Au fost peste 20000 de participanti, comparativ cu prima editie din 2008 (la care am fost participant) si au fost doar 700 de participanti. A inceput si romanul sa se miste, sa-i pase de sanatatea lui fizica si psihica. Mai terminati odata cu prostiile astea de neanderthalieni nascuti si crescuti in masini.

Sa fie la tine in cartier, nu la mine sa nu ma pot misca doua zile de acasa si aia sa se duca la SAPA daca vor miscare, nu la alergat printre masini si cu poluarea din Bucuresti ci IN NATURA, acolo sa faca sport adevarat.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează