Articol de Luminița Paul - Publicat sambata, 19 octombrie 2019 15:19
SCM Rm. Vâlcea a pierdut cu Buducnost Podgorica, scor 19-23, în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin.
Înfruntarea cu puternica echipă a lui Buducnost nu avea cum să fie ușoară, cei de la Rm. Vâlcea știau, dar înfruntarea reală a sfidat un pic imaginația. Și poate tocmai prin doza de imprevizibil pe care a conținut-o. Meciul de la Podgorica, al doilea la rând disputant de campioana României în deplasare în Ligă, a avut două bucăți vizibil diferite. Până în minutul 21, oaspetele au evoluat curajos și compact, rămânând în apropierea adversarelor. Chiar au condus vâlcencele în câteva rânduri, inclusive cu două goluri, 4-2 și 5-3. Asta și pentru că poarta muntenegreană a fost țintită consecvent. Indiferent dacă a existat succes sau nu prea, intenția a rămas acolo.
Apoi însă, într-un final de repriză în care inepuizabila Jovanka Radicevici a înscris de patru ori la rând, ceva s-a rupt în jocul oltencelor. Au fost 11 minute la rând fără gol, care au sporit neîncrederea, au strecurat îndoiala. Chiar și cu schimbările făcute de antrenorul Pera, tabloul meciului a rămas la fel, cu gazdele mărindu-și avantajul, iar Vâlcea neizbutind să țină pasul. Dintr-o dată, parcă nu mai era nimeni decis să arunce la poartă, iar atacul a intrat într-o zonă gri, neproductivă.
Roșu direct
Un moment dur al meciului: ciocnirea dintre Jaukovici și Fernandez, în urma căreia prima s-a lovit cu capul de podea și a fost nevoită să părăsească terenul, stând apoi cu o pungă de gheață pe ceafă. Spaniola a primit cartonaș roșu direct, fiind nevoită să urce în tribună.
Cu Radicevici înscriind pe bandă rulantă, Buducnost s-a dus cel mai departe la 7 goluri. Pe final, când era greu să se mai schimbe ceva, Vâlcea s-a apropiat, cu cîteva acțiuni rapide. Victoria gazdelor a fost însă una logică, justificată și pecetluită în ultimele secunde de, cine altcineva?, Radicevici. Pe 1 noiembrie, SCM le va primi pe muntenegrence la Vâlcea. Poate cu un deznodământ diferit.
BUDUCNOST 23 (13)
Radicevici 11, Lazovici 3, Brnovici 2, Mehmedovici 2, Jaukovici 2, Raicevici 2, Ramusovici 1
VÂLCEA 19 (10)
Norgaard 4, Lopez 3, Elghaoui 3, Liscevici 2, Gonzalez 2, Da Silva 2, Florică 1, Glibko 1, Fernandez 1
Brest, de nebătut
În grupa Vâlcii, Brest Bretagne și-a trecut în cont a 3-a victorie consecutivă. Franțuzoaicele s-au impus în deplasarea de la Bietigheim (Germania) cu 35-32. Brest continuă să impresioneze în faza ofensivă, în toate cele trei partide de până acum marcând minimum 35 de goluri/meci. Nemțoaicele le-au pus însă destul de multe probleme, au condus și la patru goluri diferență, dar pe final bretonele au revenit și au câștigat clar. Pivotul Pop-Lazici, cu 7 reușite, a fost principala realizatoare a oaspetelor, în timp ce pentru gazde cele mai multe goluri au fost trecute la Laura van der Heijden și Kim Naidzinavicius, câte 6.
Clasament grupa C
Echipă | Meciuri | Golaveraj | Puncte |
1. Brest Bretagne | 3 | 107-88 | 6 |
2. Buducnost | 3 | 85-77 | 4 |
3. SCM Rm. Vâlcea | 3 | 77-87 | 2 |
4. Bietigheim | 3 | 82-99 | 0 |
- primele trei clasate se califică în Main Round
Vezi și:
CSM BUCUREȘTI // VIDEO Andrea Lekic, jucătoarea etapei a doua în Liga Campionilor!