SPORTURI  »  RUGBY  »  CM

CAMPIONATUL MONDIAL DE RUGBY // Între titani » Povestea semifinalei dintre Anglia și Noua Zeelandă

Articol de - Publicat vineri, 25 octombrie 2019 14:25

Prima semifinală de la Campionatul Mondial de Rugby se joacă la Yokohama între Noua Zeelandă, cea mai puternică echipă din lume, tripla câștigătoare a trofeului, și Anglia, singura formație din emisfera nordică învingătoare în Cupa Mondială.

  • Anglia - Noua Zeelandă e sâmbătă, ora 11:00, în direct pe TVR 1.

Vor ieși scântei la Yokohama în disputa epică dintre două forțe ale rugbyului mondial. Noua Zeelandă pornește mereu favorită, istoria e de partea ei, dar Anglia crede în șansa ei, britanicii vor să ridice capul din pământ.  

Englezii nu au avut probleme în faza grupelor, câștigând la pas cele trei partide: 35-3 cu Tonga, 45-7 cu SUA, 39-10 cu Argentina. Disputa mult-așteptată cu Franța nu a mai venit, organizatorii anulând jocul din cauza taifunului abătut asupra Japoniei. În „sferturi”, evoluția englezilor a entuziasmat, în fața unor australieni mult prea apatici. 40-14 cu Wallabies și speranțe în Albion pentru o victorie asupra All-Blacks. A patra confruntare la Cupa Mondială între cele două rivale. 

Noua Zeelandă a avut un traseu parcă, mai greu, dar campionii mondiali nu au arătat niciun semn de slăbiciune. Startul cu Africa de Sud, 23-13 le-a adus și mai multă încredere. Au urmat victorii clare cu Canada, 63-0, Namibia, 71-9. Disputa cu Italia nu a mai avut loc, urmând apoi "sfertul" cu Irlanda. Văzută ca o echipă capabilă să-i pună probleme, Irlanda a fost surclasată, 46-14, de o echipă care a făcut tot ceea ce a vrut pe teren. A fost 34-0, și un final în care All Blacks nu au mai jucat la fel de concentrați. 

Parcusul All Blacks până în semifinale

Când joci cu Noua Zeelandă, nu-ți poți dori decât să-i învingi, deoarece ei sunt cei mai buni. Când te implici în acest joc este pentru că vrei să fii cel mai bun. Avem ocazia să schimbăm istoria sâmbătă. Când am jucat cu Noua Zeelandă acum un an, am aflat că trebuie să fii în viață în fiecare moment. Au fost momente în care le-am permis să revină și cred că neăam învățat lecția după acel joc pierdut”, a declarat selecționerul Angliei, Eddie Jones. 

Va fi o încleștare a pachetului de înaintare englez, unul deosebit de puternic, cu jocul rapid, în mare viteză al neo-zeelandezilor, niște sportivi făcuți parcă pentru acest sport.  

„Știm că suntem sub presiune, că toată lumea se așteaptă să câștigăm. Uneori însă, după sferturile de finală, începi să privești direct sper finală. Și asta nu e tocmai bine. Când începi să te uiți dincolo de locul în care te afli, când mintea ta nu este în locul în care îți sunt și picioarele, atunci ești vulnerabil”, le-a transmis selecționerul Steve Hansen jucătorilor săi. O lecție despre cum să nu privești Anglia de sus, cum să nu te crezi invincibil. 

Vremea e ploioasă la Yokohama, dar ambele formații au declarat că acest lucru nu poate fi o piedică pentru un spectacol așteptat de patru ani de zile.  
A doua semifinală, Africa de Sud-Țara Galilor se joacă duminică, de la ora 11:00. 

Nu i-au mai bătut de 7 ani 

În istoria rezultatelor directe între cele două mari superputeri rugbystice, Anglia și Noua Zeelandă s-au întâlnit de 41 de ori. Prima dată în 1905! Neo-zeelandezii conduc clar cu 33-7, o dispută încheindu-se la egalitate. 

O singură întâlnire dintre cele 41 a avut loc în afara Angliei sau a Noii Zeelande, e vorba de disputa de la Cupa Mondială din 1995, care a avut loc în Africa de Sud. În rest au fost 40 de întâlniri, 25 în Anglia și 15 în Noua Zeelandă.  

Trei dintre cele 41 de dispute au avut loc la Cupa Mondială. De fiecare dată învingători au ieșit All Blacks. Prima dată în 1991, chiar pe Twickenham, când sudiștii s-au impus cu 18-12, a doua oară la ediția din 1995, în Africa de Sud. Era tot o semifinală de Cupă Mondială, iar scorul a fost unul clar, 45-29 pentru gazde. A treia înfruntare s-a consemnat în 1999, tot pe terenul englezilor. Neo-zeelandezii au câștigat și de această dată, 30-16. Culmea, de fiecare dată când s-au intersectat cu englezii pe parcursul unei Cupe Mondiale, chiar dacă au învins, All Blacks nu au câștigat și titlul mondial!  

Cea mai categorică victorie a englezilor a avut loc în 2012, într-un meci test, 38-21. A fost și ultimul succes al europenilor în fața All Blacks. Noua Zeelandă a câștigat de atunci 6 dispute. Ultima dintre ele a avut o evoluție aparte. Anul trecut, în luna noiembrie, pe Twickenham, Anglia a condus cu 15-0 în prima repriză. Adversarii au revenit însă formidabil și au câștigat cu 16-15. Au fost 5 întâlniri în care una dintre echipe nu a reușit să înscrie pe tabelă, dar în ultimele 32 de dispute, nu s-a mai întâmplat acest lucru.  

Cotele la câștigarea titlului 

  • Noua Zeelandă 1.70
  • Africa de Sud 4.20
  • Anglia 5.50
  • Țara Galilor 12.00

În amintirea lui Lomu 

Semifinala Cupei Mondiale dintre Anglia și Noua Zeelandă, din 1995, a rămas una de referință în istoria rugbyului. Atunci, neo-zeelandezul Jonah Lomu a reușit să culce de patru ori balonul în terenul de țintă al europenilor, iar All Blacks s-a impus cu 45-29. Căpitanul Angliei, de atunci, Will Carling, l-a numit pe uriașul neo-zeelandez „un ciudat”, în timp ce Kyran Bracken și-a adus aminte cum au pregătit englezii atunci disputa. 

„Pregătirea de a-l înfrunta și stopa pe Lomu nu a fost în atenția noastră. În absența unui antrenor de apărare, toată atenția noastră s-a îndreptat cum să marcăm cât mai multe eseuri. Atitudinea de atunci a fost ceva de genul «Nu vă faceți griji, se va ocupa de el Tony Underwwod»”, a povestit Bracken.

Lomu deține și acum recordul de eseuri marcate la Cupa Mondială, cu 15 reușite, la două ediții. Cariera sa s-a încheiat însă brusc după ce a fost diagnosticat cu o afecțiune renală gravă, chiar în 1995. A făcut dializă până în 2003, în 2004 a suferit un transplant de rinichi, dar încercările sale de a reveni pe terenul de rugby au fost în zadar. S-a retras în 2007. A murit pe 18 noiembrie 2015 după ce a suferit un atac de cord, asociat cu afecțiunile sale renale. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close