GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 // Diaspora la urne » GSP.RO a încercat să afle dacă sportivii și antrenorii români aflați în străinătate vor merge la vot

Articol de , - Publicat vineri, 08 noiembrie 2019 23:05

Sportivii români aflați peste hotare au la dispoziție trei zile pentru a vota la alegerile prezidențiale, însă mulți, printre care și sportivii, vor vota duminică. 

Întrebați de Gazetă, unii dintre ei spun că nu au timp să ajungă fiind implicați în competiții, iar alții s-au gândit din timp cum să-și organizeze timpul pentru a merge la vot.

Cetățenii români își vor alege în această lună președintele pentru următorii cinci ani. Primul tur al alegerilor va avea loc pe teritoriul țării mâine, în timp ce peste hotare el deja a început de ieri și va continua azi și mâine. GSP a încercat să afle cât de implicați sunt sportivii și antrenorii români care evoluează sau care sunt stabiliți în străinătate în acest proces.

Unii dintre ei au răspuns că vor fi prezenți la urne duminică, iar alții au invocat absența din cauza competițiilor în care sunt implicați. Paisprezece candidați sunt în cursa pentru Cotroceni.

„Nu pot să merg la vot. Voi fi în cantonament cu echipa pentru că avem meci de campionat chiar duminică”
Dorin Rotariu, atacant Astana

„Eu nu prea merg la vot, de obicei. Duminică o să fiu în cantonamentul naționalei și dacă se organizează ceva, să mergem împreună să votăm, o să mă duc și eu”
Adrian Rus, fundaș central Fehervar

„Eu o să merg la vot. O să vin în România în acest weekend și o să votez la București”
Alexandru Chipciu, mijlocaș Anderlecht

„Am meci de campionat duminică și voi ajunge în țară, pentru convocarea la lot, abia la unu noaptea. Nu voi avea timp să votez”
Răzvan Marin, mijlocaș Ajax

„Eu am votat prin corespondență de acasă. E mai simplu și sper să fie și inspirat”
Ovidiu Stângă, antrenor PSV Eindhoven fotbal feminin

„Votez acasă, la Bistrița. Sunt accidentat, sunt în țară. În 4-5 săptămâni, o să mă refac, voi începe apoi antrenamentele”
Paul Anton, mijlocaș Krîlia Sovetov Samara

„Din păcate, nu pot vota pentru că am meci în Rusia duminică”
Ionuț Nedelcearu, fundaș UFA

„Normal că voi vota! Am să merg la consulat să votez!”
Laurențiu Reghecampf, antrenor Al-Wasl

„Am să merg la vot. Sâmbătă am meci, iar apoi rămân în Varșovia să votez. S-a deschis o secție de votare și în Cracovia pentru că e o comunitate măricică de români aici”
Cornel Rîpă, fundaș Cracovia

Un da hotărât

Sergiu Hanca, mijlocașul celor de la MSK Cracovia, spune că va merge la vot în capitala Poloniei, deși el evoluează în alt oraș. „O să votez la Varșovia. Avem și la Cracovia secție de votare, dar o să fim în capitală în weekend. E la două ore și jumătate cu trenul, 300 și ceva de kilometri. Vine și soția, Andreea, o să mă aștepte acolo. Noi jucăm la Plock, la o oră și jumătate de Varșovia, după meci ne vedem acolo, că avem câteva zile libere”, a spus el. 

Antrenori concentrați pe altceva

Răzvan Lucescu și Marius Șumudică se pregătesc de dueluri tari cu echipele pe care le antrenează și spun că doar la asta s-au gândit. „Duminică, la prânz, sunt acasă, la București, văd atunci. Eu sunt apolitic, oricum. Sâmbătă, am supermeci la noi cu Galatasaray, care vine după rușinea cu Real Madrid, cu Ciakîr arbitru, așa că vă dați seama că o să fie luptă mare. Am fost concentrat doar la acest duel”, a spus tehnicianul celor de la Gaziantep. Răzvan Lucescu are și el o ciocnire importantă azi în finala Champions League din Asia. „M-am gândit exclusiv la acest meci, nu am avut vreme de altceva, serios. Sunt rupt de tot ceea ce e pe acasă. Nu știu de altceva decât de acest duel, am auzit doar de un miliard de ori «Asia, Asia»”, a spus antrenorul celor de la Al Hilal. 

HANDBAL // „Am stat 7 ore la coadă!”

Rareș Fortuneanu este antrenorul echipei franceze St. Raphael, dar și al naționalei masculine a României. Trăiește în Franța de mult timp, dar a mers de fiecare dată la vot. O va face și duminică. Are de parcurs 70 de kilometri cu mașina până la Nisa. „Mereu mi-am făcut timp să votez. Data trecută, când am fost însă, a trebuit să stau 7 ore la coadă și, din păcate, nici nu am mai apucat să votez, pentru că s-a închis secția de votare”, a povestit fostul handbalist. Antrenorul de 40 de ani, născut la Cluj, speră să nu mai trăiască aceeași experiență. „Îmi doresc să fie mai bună organizarea ca să nu mai stăm atât la coadă”. (Marian Ursescu)

TENIS // Votul, o prioritate

Jucătorul de tenis Horia Tecău participă în aceste zile la Turneul Campionilor de la Londra, el urmând să debuteze la această competiție luni. Câștigătorul a două turnee de Mare Șlem, el a spus că va vota, chiar dacă este implicat într-un turneu atât de important. „Cu siguranță voi merge la urne, așa cum am mers de fiecare dată, în orice colț al lumii aș fi fost atunci când au fost organizate alegeri. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să facă o prioritate din exercitarea dreptului la vot. Doar astfel ne putem asigura că cei ce ne conduc au o legitimitate și o reprezentativitate cât mai mare pentru noi toți”, a spus Horia. (Roxana Fleșeru)
 

Candidații de la Alegerile Prezidențiale

  • Klaus Iohannis;
  • Theodor Paleologu - Partidul Mișcarea Populară;
  • Dan Barna - Alianța USR PLUS;
  • Kelemen Hunor - UDMR;
  • Viorica Dăncilă - PSD;
  • Cătălin Ivan - Partidul Alternativă pentru Demnitate Națională;
  • Ninel Peia - Partidul Neamul Românesc;
  • Sebastian Popescu - Partidul Nouă Românie;
  • Banu John-Ion - Partidul Națiunea Română;
  • Mircea Diaconu - Alianța Electorală Un Om - formată din ALDE și Pro România;
  • Bogdan Stanoevici - candidat independent;
  • Ramona Bruynseels - Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal);
  • Viorel Cataramă - Dreapta Liberală;
  • Alexandru Cumpănașu - candidat independent.

Citește și:

Știu casele de pariuri mai multe decât spun? Anomalia remarcată în duelul Viorica Dăncilă - Dan Barna » Klaus Iohannis, ca Nadal pe zgură :)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
cpt.ahab
cpt.ahab  •  09 Noiembrie 2019, 10:14

Votul cetățenilor coloniei e o mascaradă. Guvernatorul e numit, nu ales.

 •  09 Noiembrie 2019, 09:48
Postat de Vlad Muresan pe 09 Noiembrie 2019, 09:11

O grămadă de bani aruncați aiurea pe fereastra mai ales în diaspora unde sunt alocați in jur de 50 de mil de euro în condițiile în care nu cred că vor fi nici 500 de mii de voturi rezultă peste 100 euro/diasporez iar oricine a fost în afara știe care sunt ocupațiile principale ale diasporezilor in toate orașele din vest.

Ne costa extrem de mult ticăloșia unor zervicii! Mult prea mult! Romanii sunt făcuți praf de un sistem ticalosit!

411193213115437
Vlad Muresan  •  09 Noiembrie 2019, 09:11

O grămadă de bani aruncați aiurea pe fereastra mai ales în diaspora unde sunt alocați in jur de 50 de mil de euro în condițiile în care nu cred că vor fi nici 500 de mii de voturi rezultă peste 100 euro/diasporez iar oricine a fost în afara știe care sunt ocupațiile principale ale diasporezilor in toate orașele din vest.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează