Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 20 noiembrie 2019 13:59
Mircea Lucescu (74 de ani) susţine, în interviul din Fanatik, că el a demarat schimbul de generaţii, promovând tinerii cu care Turcia s-a calificat: „Presa nu a remarcat multe lucruri, însă eu am muncit din greu".
Acuzat în Fotomaç pentru nereuşitele din mandatul la naţionala Turciei (DETALII AICI), Mircea Lucescu a contraatacat în interviul acordat pentru Fanatik: „N-am şi eu un mic merit că am pus bazele acestei echipe strălucitoare?", a spus fostul selecţioner al echipei calificate la CE de Şenol Güneş, care i-a luat patru puncte campioanei mondiale Franţa.
„Construcţia cere timp, iar eu am venit cu două săptămâni înaintea meciului cu Ucraina. Era foarte important, am decis să mizez pe jucătorii cu experienţă, pentru că nimeni nu-i ştia pe tineri. Am pierdut însă, după ce bătusem Croaţia. Am mers la preşedintele federaţiei cerându-i o schimbare radicală. Trebuia sânge tânăr, cu riscul de a nu avea rezultate pe termen scurt, şi Yıldırım Demirören m-a aprobat".
„Mândru de ce-am clădit"
Il Luce a explicat de ce n-a dat roade proiectul său: „Existau talente tinere, dar nu jucau la cluburile lor, iar naţionala era cea mai bătrână alături de Cipru. M-am dus în ianuarie şi am discutat cu antrenorii, insistând pe importanţa de a le da şanse tinerilor, pe baza experienţei mele din fotbalul turc. La Galatasaray aveam opt componenţi ai echipei ce a terminat pe locul 3 la Mondiale”.
„Am prospectat şi ligile inferioare, le-am dat ocazia să se formeze ca apoi să fie şlefuiţi. Cel mai bun exemplu este Zeki Çelik. Atunci nu m-au ascultat, dar uitaţi-vă ce a reuşit! Viitorul fotbalului din Turcia e mult mai luminos decât acum doi ani şi când mă uit în urmă văd că am realizat ceva.
Mă simt mândru de ce am clădit. Am primit telefoane de mulţumire de la mulţi jucători. Eu l-am descoperit pe Irfan şi nu uitaţi nici de Çağlar Söyüncü, ce nu juca de un an la club! Am făcut multe lucruri neremarcate de presă. Poate nu am avut atâta succes, dar eu am muncit din greu"
Mircea Lucescu
Îl felicită pe Güneş
Antrenorul român îi recunoaşte contribuţia noului selecţioner: „E foarte deştept şi un om dedicat fotbalului. Îi mulţumesc că n-a stricat ce i-am lăsat şi a adus mari profesionişti, având un succes deosebit. Îl felicit şi am un mare respect pentru el. Cu experienţa sa, cred că Turcia va face o figură frumoasă şi la Euro, chiar îi doresc noroc. Fanii au avut un aport extraordinar, creând o atmosferă fascinantă în orice ţară s-a jucat".
18 lunia pregătit Mircea Lucescu naționala Turciei, înregistrând 4 victorii, 6 remize şi 7 eşecuri
„În martie am bătut la uşa preşedintelui federaţiei şi i-am zis că mai bine aduce alt antrenor pentru ultimele patru meciuri. Un turc, pentru că jucătorii erau foarte tineri şi aveau nevoie de o comunicare perfectă"
„Le urez succes din tot sufletul şi vor reuşi la Euro 2020. Voi fi mândru să-i văd în teren pe Merih, Cengiz Ünder, Çağlar, Hakan Çalhanoğlu, Okay, Zeki, Irfan şi ceilalţi tineri valoroşi ai Turciei"
„Nu pricep de ce marile cluburi aduc jucători de peste 32 de ani şi le dau salarii uriaşe şi nu ajung nicăieri în cupele europene, în loc să crească patru-cinci tineri talentaţi şi să investească în viitor"
Mircea Lucescu, fost selecţioner Turcia
VEZI ȘI:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”