SPORTURI  »  TENIS  »  DAVIS CUP

DAVIS CUP // VIDEO IMENS! Spania, în finala Cupei Davis » Rafa Nadal, prestație colosală și în fața Marii Britanii: a salvat o minge de set cu un reflex extraterestru!

Rafael Nadal // foto: Guliver/Getty Images
Rafael Nadal // foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 24 noiembrie 2019 03:17

DAVIS CUP // Spania s-a calificat noaptea trecută în finala Cupei Davis grație încă unei reveniri impresionante. Conduși cu 0-1, ibericii s-au impus cu 2-1 în fața Marii Britanii, din nou cu Rafael Nadal erou la simplu și la dublu.

  • Într-un meci terminat aproape de ora locală 01:00, Nadal și Feliciano Lopez au trecut în două seturi, într-o confruntare decisivă dramatică, de britanicii Jamie Murray și Neal Skupski, scor 7-6 (3), 7-6 (8);
  • Azi, Spania înfruntă Canada în finala Cupei Davis. Canadienii au trecut în penultimul act de Rusia, 2-1 (Detalii, AICI)

Fără Andy Murray, folosit într-un singur meci din faza grupelor, britanicii au început excelent semifinala cu Spania. Kyle Edmund (24 de ani, 69 ATP) a trecut în minimum de seturi de „veteranul” Feliciano Lopez (38 de ani, 62 ATP), scor 6-3, 7-6 (3).

Chiar și cu publicul de partea lui, Lopez, varianta de avarie găsită pentru simplu de căpitanul Sergi Bruguera, n-a găsit prea multe răspunsuri în fața unui Kyle Edmund care și-a executat perfect planul de joc de la începutul până la finalul meciului.

Din nou Nadal

Pentru a treia oară în această săptămână, Spania se vedea condusă cu 0-1 și pusă cu spatele la zid. Dar, așa cum s-a întâmplat în duelurile cu Rusia și Argentina, ibericii au fost ghidați spre calificare de Rafael Nadal, liderul mondial din ATP.

Rafa a început „escaladarea” spre o nouă „remontada” cu o victorie clară reușită în fața lui Dan Evans (29 de ani, 42 ATP). După un prim set destul de echilibrat, câștigat de spaniol cu 6-4, Nadal a mărit turațiile în manșa secundă, câștigată sec, 6-0. Deznodământul avea să se decidă, la
fel ca în sfertul cu Argentina, în partida de dublu.

7 victorii / 7 meciuri

Iar Nadal a coborât din nou în teren, bifând al șaptelea său meci în decurs de 5 zile. Nu alături de Marcel Granollers, așa cum se întâmplase cu o seară înainte, ci împreună cu Feliciano Lopez.

Spania a înfruntat, așadar, cea mai sudată pereche din această săptămână. Totuși, cumva, Nadal și Lopez au găsit resurse pentru a-i doborî în două seturi pe Jamie Murray și Neal Skupski, ambii jucători de dublu de mare calibru.

Cu un Rafael Nadal din nou în formă de zile mari, imbatabil pe propriul serviciu - ibericul a „lansat” la un moment dat cu 213 km/h - și necruțător din preajma fileului, perechea spaniolă a ieșit la suprafață dintr-un adevărat roller coaster al emoțiilor.

Reflex uluitor, într-un tie-break interzis cardiacilor

Lopez și Nadal au câștigat primul set la tie-break, însă misiunea lor avea să fie înzecit mai complicată în următorul set, în care britanicii au fost de neclintit pe propriul serviciu și au produs și mai multe pagube la retur.

Jamie Murray și Skupski au avut 3 mingi de set în tie-break-ul setului secund, una dintre acestea venind chiar pe serviciul lor.

Britanicii s-au izbit însă de un Rafael Nadal în stare de transă, care a contribuit în mod esențial în come-back-ul ulterior al Spaniei. La 5-6 în tie-break, liderul mondial a recuperat uluitor o minge ce părea imposibilă, inventând un lob care a spulberat definitiv visul Marii Britanii.


*La minge de set, Nadal recuperează o minge aproape pierdută, îl lobează pe Jamie Murray și închide apoi punctul cu un smash perfect plasat

În tot acest timp, Nadal a rămas imbatabil cu serviciul, mobilizându-și în permanență colegul în momentele dificile ale tie-break-ului, cum a fost cel în care spaniolii au protestat la o decizie a arbitrului. 

Meciul s-a terminat cu Rafa și Feli îmbrățișați, în lacrimi, într-o atmosferă irespirabilă creată de spectatorii spanioli în „Caja Magica”.

Canada lui Shapovalov și Pospisil le va sta în cale azi pentru cea de-a șasea Salatieră de Argint din istorie. 

Rafa Nadal în Cupa Davis:

  • 4 trofee
  • 28 de victorii consecutive la simplu, palmares 28-1
  • 31 de victorii consecutive la simplu și la dublu

Vezi și: 

 CUPA DAVIS // Canada - Rusia 2-1 » Canada face istorie! Premieră pentru nord-americani, după un duel dramatic

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (4)
267890
267890  •  24 Noiembrie 2019, 12:18

La Nadal si Halep nu pot sa ma uit. Parca ar fi gladiatori, ce fac ei nu e sport. Prestatia lui Nadal e de domeniul supraomenescului. Controlul antidoping oare n-are nimic de spus? Sau la Nadal, Serena, si inca cativa nu se pune, probabil ca au reteta de la medicul de familie. E urat ce se intampla in tenis.

valyomanyd
valyomanyd  •  24 Noiembrie 2019, 11:59
Postat de burgman pe 24 Noiembrie 2019, 10:29

Au scris foarte corect. A fost 1-0 la meciuri, Kyle Edmund a câștigat primul meci contra lui Lopez, Nadal a egalat și au câștigat la dublu.

Corect! Am ramas in minte cu vechiul sistem de desfasurare in care sambata se juca doar meciul de dublu...:))

burgman
burgman  •  24 Noiembrie 2019, 10:29
Postat de valyomanyd pe 24 Noiembrie 2019, 10:04

Iar ne dati stiri false ? Cum au fost condusii spaniolii cu 1-0 daca au castigat cu 7-6, 7-6..?Aaa,poate au avut englezii 1-0 la game-uri..:)))))Vai mama lui de jurnalism !

Au scris foarte corect. A fost 1-0 la meciuri, Kyle Edmund a câștigat primul meci contra lui Lopez, Nadal a egalat și au câștigat la dublu.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează