Articol de Dan Udrea, Cristi Preda (foto) - Publicat vineri, 29 noiembrie 2019 12:30
România - Spania se va disputa într-un complex sportiv construit acum aproape 4 decenii unde, pe baza unui program al edililor din Kumamoto, populaţia își menține sănătatea corpului
- GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii
- CM de Handbal se va disputa în perioada 30 noiembrie - 15 decembrie, în Japonia;
- România va juca 5 meciuri în grupe: cu Spania (30 noiembrie), Senegal (1 decembrie), Kazahstan (3 decembrie), Muntenegru (4 decembrie) și Ungaria (6 decembrie).
- Dacă se clasează în primele 3 ale grupei, România intră într-una din cele două grupe principale, unde va mai juca 3 meciuri. În cazul în care se va clasa în primele două echipe ale grupei principale, România ajunge în semifinale.
Primul meci de la Campionatul Mondial pentru naţionala lui Tomas Ryde se va disputa sâmbătă, de la ora 11:00. El va fi găzduit de una dintre cele 5 săli incluse în programul turneului final din acest an: Kumamoto Prefectural Gymnasium.
E situată la ieşirea din oraş, iar din exterior lasă senzaţia unei săli de sport şi atât. De fapt, e un complex sportiv, care a fost construit în 1982 şi care e administrat de Prefectura oraşului Kumamoto.
Există două săli de sport. Una este cea în care vor avea loc meciuri la turneul final şi unde se va juca azi meciul România - Spania. Are puţin peste 3.000 de locuri, inclusiv la peluză.
O altă sală, în care au loc meciuri de volei, baschet şi badminton, e situată în acelaşi complex, unde există şi un bazin de nataţie, lung de 25 de metri şi care cuprinde 6 culoare. Totul e completat de o sală de forţă.
De fapt, întreg complexul aparţine de Prefectura oraşului Kumamoto, care îşi invită, prin diverse pliante şi programe, toţi locuitorii oraşului să facă sport, gimnastică şi alte activităţi sub îndrumarea unor antrenori calificaţi şi care sunt angajaţi ai instituțiilor locale.
7 jurnaliştidin Congo s-au acreditat pentru turneul final al Campionatului Mondial, dar cei mai mulți de departe, din Danemarca și Norvegia
Mondialul se va juca în 5 săli
- Park Dome (Kumamoto), capacitate 10.000 de locuri
- Aqua Dome (Kumamoto), capacitate 6.400
- Prefectural Gymnassium (Kumamoto), capacitate 3.400
- General Gymnasium (Yatsushiro), capacitate 2.500
- City Overall Gymnasium (Yamaga), capacitate 2.100
POZA ZILEI » Aşa arată minicentrul medical pentru spectatori
În această dimineaţă încă se amenajau anumite lucruri în jurul, dar şi în interiorul sălii.
Cum în Japonia se acordă o atenţie maximă siguranţei şi confortului celui care participă la un eveniment, fiecare sală de la Campionatul Mondial va fi dotată şi cu un minicentru medical, în care spectatorul să primească primele îngrijiri în cazul în care are nevoie, considerându-se că nu sunt suficiente ambulanţele care oricum vor fi prezente, şi ele, în afara sălilor.
Încă nu se finalizase acest cabinet, dar conţine obligatoriu un pat, cu pilotă şi toate celelalte accesorii, iar aparatura medicală urmează să fie montată în cel mai scurt timp.