Articol de GSP - Publicat marti, 28 ianuarie 2020 13:52
Simona Halep (28 de ani, 3 WTA) a învins-o pe Elise Mertens (24 de ani, 17 WTA), scor 6-4, 6-4, și s-a calificat în sferturile de finală de la Australian Open 2020.
- În sferturi, Simona Halep o va întâlni pe Anett Kontaveit (24 de ani, 31 WTA). Meciul va avea loc miercuri dimineață, de la ora 02:00, și va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe Eurosport.
În interviul de pe teren, imediat după meci, Simona a fost întrebată de fosta jucătoare britanică Sam Smith ce face în zilele libere de la Melbourne, cum își petrece timpul.
„Ascult muzică în camera mea! E ca o superstiție. Sunt aceleași trei melodii pe care le ascultam la Wimbledon. Le pun și acum, poate funcționează”, a declarat Simona Halep.
Mai sunt însă și alte lucruri care o ajută să se relaxeze. „Mă plimb prin oraș, îmi place să văd oameni, iar după acest meci o să merg să-mi cumpăr ceva ca să fiu motivată pentru următorul. Cam atât, destul de simplu”, a conchis ea.
VIDEO » Interviul acordat de Simona Halep după victoria cu Elise Mertens
Citește și:
Avantaj Simona! Motivul pentru care Halep are șanse mari să câștige încă un Grand Slam