FOTBAL  »  Superliga  »  DEZVĂLUIRI

EXCLUSIV Dezvăluire incredibilă din perioada Cooperativei, cu Gheorghe Ștefan și un fost arbitru în prim-plan: „Ați plecat vreodată flămânzi de aici?”

Articol de GSP - Publicat vineri, 07 februarie 2020 13:48

Invitat în această dimineață în platoul GSP Live, la emisiunea lui Costin Ștucan, fostul arbitru Florin Chivulete (55 de ani) a făcut o serie de dezvăluiri din perioada Cooperativei din fotbalul românesc. 

Fostul arbitru și-a adus aminte de un meci Ceahlăul - FC Argeș 1-2 și de discursul avut de Gheorghe Ștefan, președintele nemțenilor, la finalul respectivei partidei conduse de Chivulete. 

„Îmi aduc aminte de o partidă dintre Ceahlăul și FC Argeș. Jean Barbu și Adi Mutu erau la FC Argeș, care era o echipă destul de grea. A fost o lovitură de pedeapsă în minutul 2 pentru FC Argeș. Am dictat penalty, am fost sigur pe mine. În minutul 44, a fost un penalty pentru Ceahlăul. Execută Axinia, șutează peste poartă, iar eu am repetat penalty-ul pentru că s-a mișcat portarul. Cei de la Ceahlăul au ratat din nou, s-a dus mingea în transversală. Am intrat la pauză în cabina arbitrilor, care era lipită de vestiarul Ceahlăului. 

A intrat «taifunul» Gheorghe Ștefan, se auzea prin perete cum le spunea jucătorilor: «Nu vă e rușine? Vă dau bani să duceți la familie și la neveste și voi nu vreți să-i luați?». 

În repriza a doua, a egalat Ceahlăul, s-a făcut 1-1. Vali Argăseală era arbitru asistent în dreptul băncii Ceahlăului. La un moment dat, am dictat un ofsaid peste Vali Argăseală, la o incursiune a lui Jean Barbu. 

În minutul 80, Mutu a luat mingea, a făcut franjuri 3 adversari și bineînțeles că a marcat. La final, am traversat terenul, masa de protocol fiind la tribuna oficială. Când am intrat, era un fum gros, președintele Ștefan trăgea dintr-un trabuc. L-am întrebat: «Nea Gigi, ne mai dai de mâncare?» Și mi-a răspuns: «Cum să nu vă dau, mă? Ați plecat voi vreodată flămânzi de la Piatra Neamț?» Mi-a mai zis apoi: «Dacă arbitram eu meciul, nu puteam să-l arbitrez mai bine decât tine»”, a mărurisit Florin Chivulete, tatăl arbitrului Andrei Chivulete, la GSP Live. 

Vezi și: 

Blat din perioada Cooperativei, povestit cu lux de amănunte la GSP Live: „«Pinalti» și Chivorchian au venit la mine la ușă. Fiul meu mi-a spus că au venit hoții”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
Superliga
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Stranieri
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează