Articol de GSP - Publicat luni, 10 februarie 2020 10:54
Daniela Crudu a fost bătută de actualul ei iubit, care a băgat-o în spital cu multiple răni. Vedeta TV a ales să nu depună plângere împotriva bărbatului.
Nimeni nu știe exact cum se numește iubitul Danielei Crudu, ci doar că ar fi un croat. Agresorul ar fi primit interdicție să se apropie la mai puțin de câteva sute de metri de vedeta TV, care a ajuns rănită grav la spital, ieri, conform capital.ro.
În fața polițiștilor, Cruduța a spus că s-ar fi certat de la bani, însă prietenele cu care și-a petrecut toată ziua de sâmbătă au spus presei că acesta era extrem de gelos, conform sursei citate. „Dacă nu fugeam, mă omora. Nu mai văd, am ochii lipiți și plini de sânge”, i-a spus Daniela Crudu, lui Dan Capatos, conform cancan.ro.
Daniela Crudu, fosta iubită a lui Mihai Costea, băgată în spital!
Daniela Crudu, starul TV care a fost iubita lui Mihai Costea, a ajuns la urgențe, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de actualul iubit.
Daniela Crudu a sunat la 112, duminică la 5:30 dimineața, pentru a reclama că iubitul ei o bate. Polițiștii, ajunși la fața locului, au deschis un dosar pentru lovire, iar Crudu a fost dusă la spital pentru îngrijiri, conform Libertatea. Audiată de forțele de ordine, Daniela Crudu a spus că nu va depune plângere penală, scrie hotnews.ro. Mihai Costea s-a cuplat cu Daniela Crudu în octombrie 2011. Cei doi s-au despărțit repetat în anii care au urmat.