INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANTRENORI

Răzvan Lucescu, în topul celor mai buni antrenori ai lumii » Românul, peste Carlo Ancelotti și Unay Emery

Articol de - Publicat marti, 25 februarie 2020 12:31

Tehnicianul român Răzvan Lucescu (51 de ani) este pe locul 16 în clasamentul elaborat de clubworldranking.com privind cei mai buni antrenori din lume, topul fiind condus de managerul lui Liverpool, Jurgen Klopp.

Lucescu a început să fie apreciat la adevărata sa valoare! După eventul câștigat en fanfare în Grecia cu PAOK Salonic, românul a preluat vara trecută pe Al Hilal cu care se luptă la titlu în Arabia Saudită, liderul clasamentului având 3 puncte avans în fața lui Al Nassr după 19 etape. Pentru conaționalul nostru vorbește și parcursul de la Mondialul cluburilor, acolo unde a atins faza semifinalelor, după ce s-a aureolat cu Champions League al Asiei.

Răzvan Lucescu, top class

Toate aceste rezultate i-au adus prestigiu lui Lucescu. Site-ul clubworldranking.com, care însumează topuri din fotbalul de pe mapamond, l-a plasat pe Răzvan pe locul 16 în clasamentul la zi al antrenorilor din lume! 

O poziție onorantă, având în vedere că Jurgen Klopp (Liverpool) este lider, urmat de Marcelo Gallardo (River Plate) și Ernesto Valverde (Barcelona). În top 10 se mai regăsesc Maurizio Sarri (Juventus), Pep Guardiola (City) și Thomas Tuchel (PSG). Diego Simeone (Atletico) și Zinedine Zidane (Real Madrid) sunt pe 11, respectiv 12.

Cum se calculează

Și mai onorant este că Răzvan Lucescu (8.564 de puncte) îi devansează, printre alții, pe Julian Nagelsmann (Leipzig) și Lucian Favre (Dortmund), extrem de apreciați în fotbalul european. Sau pe Carlo Ancelotti, Unay Emery și Simone Inzaghi, cu rezultate remarcabile. 

Cum s-a ajuns la acest clasament: site-ul informează că în fiecare luni se calculează ultimele 52 de rezultate ale fiecărui antrenor în parte. Fiecare scor este „cântărit" din perspectiva topurilor interne și a diversele componente după care sunt transformate în puncte. Locurile sunt adaptate în funcție și de ultimul rezultat, în timp ce punctele ce corespund săptămânii de acum un an se pierd.

VEZI ȘI:

REAL MADRID - MANCHESTER CITY // De Bruyne, anunț categoric: „Câştigăm Liga sau suntem faliţi!"

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Stranieri
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Clubul din Superliga negociază 5 transferuri + „Aveam informații că vor pleca antrenori de la alte echipe”
Superliga
Clubul din Superliga negociază 5 transferuri + „Aveam informații că vor pleca antrenori de la alte echipe”
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (1)
danielp0tc0varu
danielp0tc0varu  •  25 Februarie 2020, 21:55

La ora actuala este de departe cel mai bun antrenor roman.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează