FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO // Adrian Mihalcea, emoționat la prezentarea oficială: „Sunt un curajos”. Primul mesaj transmis jucătorilor

Articol de GSP - Publicat joi, 12 martie 2020 16:13

Adrian Mihalcea, 43 de ani, a fost prezentat oficial de Dinamo, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, la câteva minute după apariția informației oficiale că FRF a suspendat Liga 1 până cel puțin la 31 martie.

Negoiță a trecut peste un episod cu cântec, prin aducerea lui Mihalcea: „Am fost umilit!”

„Sunt bucuros, emoţionat, dar fericit, mă întorc practic în locul unde m-am format ca om şi pentru mine respectul este sfânt. Nu sunt străin de ceea ce s-a întâmplat la Dinamo, mai ales că, din postura de antrenor secund la echipa naţională, am văzut foarte multe meciuri.

Nu e uşor, dar sunt un curajos. Mi-au plăcut provocările întotdeauna. Situaţia actuală nu este de departe cea mai bună, dar nici dezastruoasă. Discursul meu ieri către jucători a fost de mobilizare şi de luptă. Nu suntem într-o poziţie care să ne permită să jucăm individual. Trebuie să arătăm ca o echipă. O să fie această perioadă de pauză, iar apoi vor urma multe meciuri înt-un timp foarte scurt. Trebuie să fim pregătiți" , a declarat Mihalcea.

În acest moment, Dinamo este pe pe poziția a 10-a în Liga 1, la doar 3 puncte de locul de baraj.

CITEȘTE ȘI:

Coronavirus închide fotbalul din Liga 1. Ce competiții importante au fost anulate și în sportul mondial

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Diverse
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (6)
2070300296390090
Cristi Oprea  •  13 Martie 2020, 08:41

Și au mai adus un fost jucător de care sa și bată joc?

terminator_2
terminator_2  •  13 Martie 2020, 00:01

Ma fratilor, asta, in sacou si camasa inchisa pana la ultimul nasture este tizul ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

2036290743290484
Ion Marin  •  12 Martie 2020, 23:01

*** POARTA TOATA VINA PENTRU TOT CE S A INTAMPLAT , INCOMPETENTA SI CAPOSENIA LUI A ADUA CLUBUL IN COLAPS. Ion Marin • 12 Martie 2020, 18:14 ÎMI PLACE RESPECT RAPORTEAZĂ RĂSPUNDE Are dreptate spartcapus, esti INCONSTIENT, nu stii in ce te ai bagat , cred ca esti mai inconstient deca***, care este si capsoman, in campionatul asta a facut greseli capitale , cand l a pus Nea Goe antrenor si cand i a dat drumul lui Nistor la Craiova, iar tu Mihalceo , daca nu i fortezi mana sa ti aduca 3 jucatori foarte buni , care sa faca legea in teren , un fundas central , un mijlocas si un atacant de clasa , vei merge in B impreuna cu nestiutorul de ***.Am spus o de atatea ori dupa plecarea lui Rednic , ca n atac cu Popa si Moldoveanu , vom juca in B la anu.Ba baiatule, DINAMO , n are echipa.Am mai spus candva cand era BORCEA pe cai mari , ca in Stefan cel Mare datorita , bataii de joc , inconstientei si incompetentei CRASE la nivel de conducere , va veni o zi cand clubul va fi in COLAPS, iar in tribune va fi numai Borcea , fumandu -si " TRAMBUCUL " DE OOM CU 10 clase , care nu a invatat nimic si este un las , care a profitay sta cu banii la tescherea , ca si alti magnati si nu ajuta clubul cu nimic , club care dintrun neica nimeni , l a facut celebru.Singurii care mai fac ceva sunt suporterii , eu le cant de vreo 4-5 ani sa se organizeze straga bani ca sa salveze clubul , s au trezit cam tarziu, poate prera tarziu.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează