SPORTURI  »  TENIS  »  INTERVIU

Antrenorul Simonei Halep, interviu pentru WTA: „De multe ori, fetele nu pot accepta că adversara are o zi cu adevărat grozavă”

Artemon Apostu Efremov alături de Darren Cahill, supraveghind un antrenament al Simonei Halep la Australian Open // FOTO: Jimmie48Photography
Artemon Apostu Efremov alături de Darren Cahill, supraveghind un antrenament al Simonei Halep la Australian Open // FOTO: Jimmie48Photography

Articol de - Publicat vineri, 17 aprilie 2020 13:43

Într-un amplu interviu pentru WTA Insider, Artemon Apostu Efremov, 40 de ani, antrenorul Simonei Halep (28 de ani, 2 WTA) alături de Darren Cahill, își expune filozofia profesională.

De-a lungul interviului, antrenorul vorbește despre diferențele între circuitul feminin și cel masculin și conchide că e „visul oricărui tehnician să fie într-o echipă precum a Simonei Halep”.

Artemon Apostu Efremov: „S-a schimbat felul de a înțelege jocul”

„Cred că nu s-a schimbat mult. S-a schimbat felul de a înțelege jocul, emoțiile, ce să cer de la jucătoare. Dar filozofia a rămas la fel. Munca dură nu e nerăsplătită, împreună cu dedicația te ajută să-ți atingi vârful. Chiar dacă asta înseamnă poate locul 200 în lume sau locul 20. Ca antrenor, trebuie să-ți ajuți jucătorul să ajungă acolo și poate chiar să-și depășească limita”

„Lucrând cu jucătoare clasate mai jos în ierarhie îți arată cum să le ajuți pe cele care sunt mai sus. A fost o experiență bună. E important și să înțelegi felul în care fetele gestionează presiunea. Asta a fost creșterea, dar filozofia rămâne la fel” 
 Artemon Apostu Efremov

De ce fetele gestionează diferit presiunea

În principal pentru că băieții pot separa un pic mai bine jobul de viața personală. Când jucam, poate că pe teren ne tratam urât unii pe alții fiindcă era o concurență aspră, dar apoi tot ne strângeam mâinile și săptămâna următoare ne antrenam împreună. Așa ceva nu se întâmplă în circuitul WTA. Aici totul e legat. Ce se întâmplă pe teren afectează viața personală a multor jucătoare. Aceasta e marea diferență dintre cele două circuite”

„Dacă pierzi, piezi. Uneori realizezi că ai fi putut juca mai bine. Nu ai fost într-un moment bun, trebuie să accepți asta. Te vei antrena mai mult, mai bine. Sau poate ai făcut un meci cu adevărat grozav, dar adversarul a fost mai bun și trebuie să accepți acest lucru

Cred că fetele, de multe ori, nu pot accepta că adversara are o zi cu adevărat grozavă și asta e... Nu contează că ești numărul 5 sau 30, poți avea o zi în care să joci extraordinar și să bați pe cineva clasat mai sus”

Nivelarea rapidă a circuitului WTA

„Calitățile atletice ale fetelor și îmbunătățirea a ceea ce pot face cu mingea. Acum zece ani, doar câteva puteau servi kick. De asemenea, dacă știai să pui surte, atunci era o lovitură câștigătoare. Nu sună prea bine, dar e adevărat. Acum fetele se deplaseză uimitor, lovesc puternic și mixeazp mult. Există variație. Nu mai există un joc standard. Avem big hitters contra jucătoare tehnice, înalte contra scunde. E o bucurie să urmărești”

Ce înseamnă o zi bună ca antrenor

„Fiorii de a fi pe bancă în momentele tensionate sau la victoriile mari. De exemplu, săptămâna de la Dubai cu Simona Halep a fost pur și simplu incredibilă. Și nu doar cu Simona am avut asemenea momente. Nivelul nu contează. Să fii acolo, să-ți vezi jucătoarea că poate concura, că se poate adapta pentru ca în final să câștige meciul, aceasta e cea mai mare bucurie a unui antrenor”

Antrenorul Simonei Halep, interviu pentru WTA: „De multe ori, fetele nu pot accepta că adversara are o zi cu adevărat grozavă”
Artemon Apostu Efremov, alături de Darren Cahill

Ce înseamnă o zi rea

Dacă jucătoarea se accidentează. Sau nu are atitudinea corectă pe teren sau la antrenament. Acestea sunt și zilele când trebuie să arăți că ești puternic, să găsești soluții s-o ajuți fiindcă e ușor să-i fii alături doar când câștigă. E o provocare”

Diferența între a antrena jucătoare mai bine sau mai jos clasate

„Cu cele clasate mai jos te concentrezi mai mult pe aspectele tehnice sau tactice. Lucrezi mai mult pe teren, cred că aceasta e diferența. Cu cele de top, Simona să spunem, e vorba despre comunicare și alegerea momentului. Trebuie să alegi chestii specifice pentru că e deja la un nivel la care poate face aproape totul. Asta e partea dificilă”

Ce savurează cel mai mult

„Când ești lângă o jucătoare mare, înveți mult de la ea. Obții multe informații folositoare. Este, evident, visul oricărui antrenor să fie cu cineva din Top Ten. Dar depinde cum privești. Unii antrenori pot fi doar cu jucători mari, altfel nu se simt validați. Mie îmi place munca împreună, indiferent de locul în clasament, atâta vreme cât jucătoarea vrea să progreseze, să se dezvolte. Dar, să fiu într-o echipă atât de valoroasă ca a Simonei, e un vis pentru orice antrenor”

Vezi mai multe știri din tenis

VIDEO Simona Halep, show inedit în garaj pentru Smiley » Ce „trofeu” a câștigat

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion
Stiri extrasport
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează