Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 20 aprilie 2020 12:06
Iker Casillas, fostul mare portar, 38 de ani, candidat la șefia federației, e marcat de cumpăna vieții din mai 2019: „Multe s-au schimbat în capul meu și prețuiesc altfel fiecare clipă”.
Pe 20 mai va împlini 39 de ani și probabil că ar mai apărat la FC Porto dacă în urmă cu aproape un an nu suferea un infarct acut de miocard, la antrenament. Iker Casillas a fost operat, medicii salvându-i viața, dar momentul dramatic l-a marcat pentru totdeauna: "După atacul de cord mi-era teamă să merg, să dorm, să fac cel mai mic efort fizic. Mi-era imposibil, mă simțeam trist. Dar acum sunt bine și urmez un tratament complex. Cred că numai doctorii îmi pot spune ce am voie să fac și ce nu", zice internaționalul spaniol, cu 167 de selecții și 20 de sezoane la rând în Ligă.
Iker Casillas: „Nu apreciem ce-avem”
Iker s-a reinventat și așteaptă cu speranță să treacă pandemia, pentru a candida la președinția federației spaniole și a câștiga alegerile: "Acum privesc viața cu alți ochi și prețuiesc mult fiecare clipă. Multe lucruri s-au schimbat, mai ales în mintea mea. Uneori noi, jucătorii, nu o facem, nu apreciem la adevărata valoare ce avem și nu credem că putem face fericite multe persoane".
Scăpăm de coronavirus la vară? Francezii au descoperit la ce temperatură moare COVID-19
Citește mai multe știri despre fotbalul internațional:
Ianis Hagi, comparat cu Paulo Dybala și Rivaldo + „E mai fin în execuții decât tatăl lui”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern