GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  CORONAVIRUS

Pandemia de COVID-19 va duce la o „foamete de proporții biblice” în lume » Avertisment sumbru al ONU

Lumea se va confrunta în câteva luni cu o „foamete de proporții biblice”, anunță ONU // sursă foto: Guliver/gettyimages +33   FOTO
Lumea se va confrunta în câteva luni cu o „foamete de proporții biblice”, anunță ONU // sursă foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 aprilie 2020 21:14

Omenirea se va confrunta cu o „foamete de proporții biblice” în doar câteva luni, din cauza pandemiei de COVID-19, anunță Organizația Națiunilor Unite.

Alte 130 de milioane de oameni vor ajunge în pragul înfometării ca efect al pandemiei de COVID-19, conform spuselor lui David Beasley, Directorul Executiv al Programului Alimentar Mondial, parte a ONU.

În cel mai pesimist scenariu, foametea ar putea pune stăpânire peste mai mult de 30 de țări. Zece dintre aceste țări au deja peste un milion de oameni în pragul înfometării.

Conflictele, recesiunea economică și prăbușirea prețurilor petrolului sunt factorii invocați de către șeful Programului Alimentar Mondial, care vor duce la deficiențe vaste de alimente.

David Beasley: „Suntem în pragul unei pandemii a foametei”

„În timp ce avem de-a face cu o pandemie COVID-19, suntem și în pragul unei pandemii a foametei", a spus David Beasley, membru al consiliului de securitate ONU. „Există, de asemenea, un pericol real ca mai multe persoane să moară din cauza impactului economic al COVID-19, decât al virusului însuși".

Agenția a identificat 55 de țări cu risc mare de a suferi de foamete în raportul său anual privind crizele alimentare, lansat săptămâna aceasta, avertizând că sistemele lor de sănătate fragile nu vor putea face față impactului virusului.

Zece țări au fost selectate ca fiind în special în pericol, după ce au avut parte de cele mai grave crize alimentare anul trecut: Yemen, Republica Democratică Congo, Afganistan, Venezuela, Etiopia, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Nigeria și Haiti.

Avertismentul lui David Beasley: „Timpul nu este de partea noastră”

David Beasley a făcut apel la statele membre ONU să acționeze acum, spunându-le: „Nu există încă foamete. Dar trebuie să vă avertizez că, dacă nu ne pregătim și nu acționăm acum - pentru a asigura accesul, a evita deficiențele de finanțare și întreruperile comerțului - am putea să ne confruntăm cu o foamete de proporții biblice în câteva luni.

Adevărul w că timpul nu este de partea noastră, deci să acționăm cu înțelepciune - și să acționăm rapid", a adăugat el. „Cred că, prin expertiza și parteneriatele noastre, putem reuni echipele și programele necesare pentru a face ca pandemia COVID-19 să nu devină o catastrofă atât umanitară, cât și de criză alimentară”.

GALERIE FOTO. Cadre inedite din întreaga lume, în plină pandemie de COVID-19

+28 FOTO

Citește mai multe știri de actualitate despre COVID-19:

Ultima oră » Bilanț în România: 9.710 cazuri de coronavirus » 468 de persoane au fost testate pozitiv în ultima zi

Am trecut de 2.5 milioane de cazuri la nivel mondial » Situația în cele mai afectate țări

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (4)
reteleanu
reteleanu  •  22 Aprilie 2020, 22:35

iarasi preia gsp de la cnn articolele, de parca aia ar fi noua biblie. a descoperit cnn ca vor mai suferi cateva milioane de africani si asiatici de foamete (pe langa miliardul care suferea deja)? hai, baga si gsp bulina, ca maine n-o sa mai fie sunca la carrefour.

2290353194581653
Andrei Piatra  •  22 Aprilie 2020, 21:43

In Haiti se mancau pana nu demult turte de pamant de foame. Nu vad cum criza provocata de WHO, Bill Gates&friends va aduce mai multa foamete acolo. Toate tarile enumerate aveau deja grave probleme cu saracia, deci stirea asta e din pix.

jgcwgwgvgebtr
jgcwgwgvgebtr  •  22 Aprilie 2020, 21:41

Intai sperie lumea sa stea in casa apoi ii sperie ca daca stau in case vor muri de foame. Avertisment ca maine e joi nu dau? Era evident ca o sa vina si foamete daca stam mult in casa.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează