Articol de Ovidiu Minea - Publicat luni, 27 aprilie 2020 10:55
Moldovenilor le-au intrat în cont azi 130.000 de euro. Bani cu care vor rezolva licența și o parte a salariilor jucătorilor pe luna februarie.
Politehnica Iași a primit azi, în ziua în care se împlinesc 75 de ani de la înfiinţarea clubului, un uriaș balon de oxigen financiar. În conturile clubului ieșean sunt nu mai puţin de 130.000 de euro! 60.000 de euro provin de la Mircea Rednic, care semnase vineri ordinul de plată pentru un nou împrumut, care se adaugă celui acordat de tehnician în ianuarie, de 100.000 de euro.
Tot astăzi, CS U Craiova a plătit 35.000 de euro, o parte a ultimei rate din transferul lui Qaka. Oltenii mai au de dat moldovenilor 15.000 de euro din cei 150.000 de euro pe care i-au pus la bătaie vara trecută pentru a-l lua pe albanez. Alţi 45.000 de euro fuseseră obţinuţi, tot împrumut, de președintele Consiliului Director al clubului, Leonid Antohi, de la un om de afaceri ieșean.
Cu banii obţinuţi, Poli va lichida restanţele de circa 80.000 de euro care împiedicau licenţierea și va plăti circa o treime din salariul pe luna februarie. Fotbaliștii ieșeni mai au de primit și salariile pe primele 23 de zile ale lunii martie, de pe 24 martie ei fiind în șomaj tehnic.
1.800.000 de euroe suma datoriilor pe care le are Poli Iași la ora actuală
România e puternică și se va întoarce și mai puternică!
Citește mai multe știri din Liga 1:
Anunț clar dinspre MTS: „Blocăm întreaga competiție dacă se întâmplă asta”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat