GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  CAMPIONATE

Hamburg, echipa cu cele mai puține „galbene”, întâlnește una dintre cele mai dure formații din Zweite

Articol de - Publicat luni, 11 mai 2020 19:54

Reluarea fotbalului în germania oferă duminică (17 mai, de la ora 14:30), în etapa cu numărul 26 din Zweite Bundesliga, o partidă interesantă între ocupanta locului trei, Hamburg, și formația clasată pe poziția a cincea, Greuther Furth. 

Pentru că Hamburg a stat până în 2018 doar în prima ligă a fotbalului german, cele două echipe au doar un număr mic de meciuri directe, opt. Hamburg nu a pierdut niciodată cu Furth, iar toate partidele au bifat maximum două goluri marcate. 

Furth, echipa cu cele mai multe cartonașe galbene

Înaintea acestei etape, Furth e la 8 puncte distanță de locul 3, cel care duce la barajul pentru promovarea în Bundesliga, așadar e obligată să meargă la victorie. Nu e un lucru imposibil, cu atât mai mult cu cât Hamburg a avut un parcurs neconvingător până acum, dar, cum Furth nu a reușit mai nimic notabil în acest sezon, nu poate fi considerată favorită. Singurul capitol la care iese în evidență e unul negativ. În cele 25 de runde și-a creat imaginea unei formații dure, primind 59 de ”galbene”, cele mai multe din Zweite. Totuși, majoritatea sunt luate în deplasare.  

Hamburg, cea mai puțin agresivă echipă din Zweite

Dacă Furth e echipa cu cele mai multe ”galbene”, despre cei de la Hamburg se poate spune, glumind, că sunt ”niște delicați”. Dar, pentru o echipă care se luptă la promovare și care nici nu traversează un sezon nemaipomenit de bun, cele 29 de cartonașe galbene primite, cele mai puține din campionat, sunt un semn îngrijorător. Întrebarea care se pune e dacă Hamburg e suficient de determinată și dacă abordează meciurile cu destulă ambiție. 

În ultimele patru etape are o singură victorie, iar în ultimele trei a primit nu mai puțin de 6 goluri. De asemenea, Hamburg are al doilea cel mai bun golaveraj al campionatului, al doilea atac și a treia defensivă însă, spre deosebire de liderul Arminia, are mari emoții în privința promovării. 

Date statistice și cote pentru pariuri

  • Furth a marcat în fiecare dintre ultimele 10 etape - Gazdele marchează, cota 1.37
  • În tur, Hamburg a câștigat cu 2-0 - Pauză sau final 2, cota 1.58
  • În ultimele 3 meciuri directe, Furth nu a reușit să marcheze - Total goluri 0-3, cota 1.45
  • Ultimele 6 meciuri directe au o medie de exact un gol marcat - Total goluri 0-2, cota 2.15
  • Furth e echipa care a luat cele mai multe cartonașe galbene în acest sezon, 59
  • Totuși, majoritatea cartonașelor galbene luate de Furth provin din deplasare, 40
  • Hamburg e echipa cu cele mai puține galbene, 29
  • Hamburg și-a marcat 3 autogoluri, iar Furth, 2
  • Hamburg e formația care a beneficiat de cele mai multe cornere, 167, cu o medie de 6.68 pe etapă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează