Articol de GSP - Publicat vineri, 15 mai 2020 07:28
Marcel Pușcaș (59 de ani), președintele celor de la FC U Craiova 1948, a declarat că formația din Bănie are ca principal obiectiv promovarea în Liga 1, după ce înghețarea sezonului din Liga 3 i-a asigurat accederea în eșalonul secund.
- CONTEXT: Comitetul de Urgență al FRF a stabilit pe11 mai, că riscurile derivate din pandemia de coronavirus sunt prea mari pentru ca cel de-al treilea eșalon să mai fie reluat;
- Astfel, în Liga 2, ediția 2020/21, promovează echipele clasate pe prima poziție în fiecare serie sau învingătoarele unui baraj în dublă manșă între locul 1 și locul 2 din fiecare serie, dacă diferența între primele două clasate este egală sau mai mică de 3 puncte. Oltenii erau lideri autoritari în Seria 4 din Liga 3, cu un avans de 13 puncte față de urmăritoarea Șoimii Lipvova.
„Avem ca obiectiv în primul an de Liga 2 promovarea. Noi avem o listă, am monitorizat cam 30 de jucători de care cred că ne-am putea folosi în sezonul viitor, dintre care, probabil, vor veni câţiva care să ne ajute la realizarea obiectivului. Între aceştia sunt olteni, ardeleni, bănăţeni, moldoveni şi vreo patru străini”, a spus Pușcaș, la TV Telekom Sport.
FC U Craiova 1948, buget de 2 milioane de euro pentru Liga 2
FC U Craiova 1948 va beneficia în sezonul viitor de unul dintre cele mai mari bugete din Liga 2, adică 2 milioane de euro. Patronul Adrian Mititelu susține acest lucru.
„Bugetul nostru de la anul va fi de 2 milioane de euro. Suporterii pe care Craiova îi are pun o presiune mare, sunt pretențioși, au duble reacții. Te ridică pe brațe la victorii, dar nu acceptă niciun pas greșit. Noi, Dinamo, Rapid nu avem suporteri care acceptă meciuri proaste. Avem toate resursele să-i facem mândri. Suntem preocupați să ducem această luptă până la capăt, cel mai bun buget din Liga a 2-a.
Dar să nu se înțeleagă că aruncăm cu banii pe fereastră. Nu e un capăt de țară dacă nu vom promova din primul an, dar vreau să fac tot ce pot pentru a nu fi regrete”, a spus Adrian Mititelu pe 28 aprilie, în exclusivitate pentru GSP.RO.
VIDEO Suporterii Peluza Sud 1997 Craiova, mesaj de susținere pentru cadrele medicale ale spitalului „Victor Babeș"
Citește mai multe știri din Liga 2:
Ilie Dumitrescu, după ce UTA s-a decis să meargă la TAS: „100% asta se va întâmpla!”
Erik Lincar nu este de acord cu sistemul impus în Liga 2: „Va ieși un scandal monstru”