FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO. Acum s-a aflat! Motivul pentru care Ionuț Negoiță nu a acceptat încă să vândă Dinamo: „Dacă nu se întâmplă asta. rămâne până în ultima clipă”

Ionuț Negoiță a anunțat că vinde Dinamo pe un leu
Ionuț Negoiță a anunțat că vinde Dinamo pe un leu

Articol de GSP - Publicat duminica, 24 mai 2020 07:39

Florin Bratu (40 de ani), fost antrenor la Dinamo, a vorbit despre situația de la club și despre motivele pentru care Ionuț Negoiță încă nu a dat echipa.

După ce negocierile cu spaniolii lui Herminio Menendez au intrat în impas, iar negocierile cu alte părți au căzut, Florin Bratu a explicat în ce condiții va ceda finanțatorul „câinilor” echipa.

„Trebuie să ne gândim la binele lui Dinamo cu toţii pentru că îi trebuie stabilitate. Şi dacă vine cineva, trebuie să dovedească că poate întreţine şi finanţa un club ca Dinamo. Nu e uşor să vii doar cu 3 milioane sau să ai 5 milioane în cont şi să spui că dai 3 milioane şi gata, ai cumpărat Dinamo şi eşti patron la Dinamo!

Cred că ar trebui să vină un investitor care are bani foarte mulţi și care să investească imediat 10-15 milioane de euro în Dinamo. Trebuie şi să pună lucrurile la punct pentru ca Dinamo să ajungă în faţă.

Dacă nu, domnul Negoiţă nu va vinde! Nu va vinde oricui pentru că e ataşat de club şi va rămâne până în ultima clipă. Vinde doar dacă va găsi pe cineva care este interesat şi are bani, care poate veni cu un plus faţă de ceea ce a arătat domnul Negoiţă în momentul de faţă”, a declarat Florin Bratu, potrivit digisport.ro.

VIDEO. Ionuț Negoiță nu a ajuns la un consens cu investitorii spanioli

 

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Patronul dinamoviştilor, Ionuţ Ionuț Negoiță, atacat din toate părțile » Scrisoare din partea ADPD: „Este Dinamo de vânzare cu adevărat?”

Spaniolii iau foc după ce Ionuț Negoiță i-a numit „papagali”: „Dacă acceptă o ofertă dezavantajoasă dinspre suporteri, va fi dovada jocurilor de interese”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (41)
creeperno
creeperno  •  24 Mai 2020, 22:31

daca negoita era atasat de club n-ar fi lasat sa se stranga toate datoriile astea spre societatile lui si drepturile tv sa ramana tot la el

erteb65ryrtyhnru6
erteb65ryrtyhnru6  •  24 Mai 2020, 22:13

Motivul e altul si il stie toata lumea, nu are ce "vinde" decat un loc in Liga 1 cu vreo 20 de jucatori si o caruta de datorii pe care la da cu "1Leu" dar vrea sa fie sigur ca noii "investitori" sunt de "buna credinta" si pentru asta trebuie sa bage (cat mai este Negoita patron la Dinamo) vreo 3-5 mil de euro in conturile clublui care ar ajunge direct la Negoita in buzunar si astfel ar pleca de la carma asa-zisului club de fotbal ce nu are nimic al sau. In aceste conditii, #DDB, nu este de vanzare ci de inmormantare! Forta CS Dinamo, adevaratul si unicul Dinamo!

davveroire
davveroire  •  24 Mai 2020, 18:13
Postat de babacloanta pe 24 Mai 2020, 16:32

si asa cu domnu mafomeanegoita ijvestesc suporterii wa tina jucatorii ,,sa vedem cine platesre laaaf ptsaftica .etc logicade mitici ,pai acum domnu patron doar ia toti banii lui Dinamo siiiii bagain conturile frmelor lui sau chiar ca cei 400 de mii in propriul buzunar ,,de investit ionut fara put nu a investit NIMIC ..deci ?orice investitiefacuta de un alt investitor este un plus pt Dinamo/cetot nu vinde ca vrea negoita pe cineva care ...doar abureli ..nu vinde ca se papa prea bine si ddb nu da ciolanu promis de stapanu ?!

Limba română ce ți-a făcut !?

Vezi toate comentariile (41)
Comentează