Articol de Cosmin Nistor (video) - Publicat luni, 25 mai 2020 14:12
Lucrările de la Giulești sunt întârziate, stadionul Rapidului fiind, cel mai probabil, ultimul la care construcția va fi gata, dintre cele 3 noi arene din programul pentru Euro 2020.
Nu mai e niciun secret că lucrările la noul „Giulești" sunt în urmă față de cele trei arene intrate în programul pentru Euro. Totuși, construcția a avansat mult, dat fiind faptul că demolarea vechii arene a început târziu, iar noul stadion al Rapidului începe să prindă contur.
Se lucrează la tribune în Giulești
Conform estimărilor ministrului Ionuț Stroe, abia în toamnă lucrările din Giulești vor ajunge la stadiul în care se află Ghencea în acest moment. „Într-adevăr, stadionul din Giulești e puțin întârziat față de celelalte, dar aș risca un pariu că în maximum 3-4 luni vom fi cu construcțiile în același stadiu precum cele din Ghencea. Oamenii lucrează, sunt foarte activi și nu există nicio sincopă. Avem și tribune la stadionul Giulești, după cum vedeți".
Muncitorii lucrau intens la partea de tribune, au început deja montarea treptelor pe care vor fi așezate scaunele. Se poate vedea și în imagini că acest lucru e abia la început, fiind puține sectoare finalizate. Cel mai probabil, arena Rapidului va fi gata abia la începutul anului 2021.
Caracteristici Stadion Rapid:
- Capacitate: 14.000 de locuri
- Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime; gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație
- Beneficii: pistă de atletism sub tribune, sală de sport sub „Peluza Nord”; 28 de spații de cazare pentru sportivi, spații administrative, magazin, zonă de mâncare, spații pentru mass media și VIP
Citește mai multe știri de actualitate:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat