FOTBAL  »  LIGA 4  »  CSA STEAUA

Florin Talpan, ultimatum pentru Marian Lumînare: „Să anunțe înghețarea și să declare Steaua București câștigătoare”

Florin Talpan vrea ca Steaua să meargă în play-off-ul pentru Liga 3
Florin Talpan vrea ca Steaua să meargă în play-off-ul pentru Liga 3

Articol de GSP - Publicat vineri, 29 mai 2020 22:42

Conflictul declarațiilor continuă între juristul Florin Talpan și Marian Lumînare, președintele AMFB (Asociația Municipală de Fotbal București).

  • Echipele din Liga 4 vor începe pregătirile în mod organizat de la 1 iunie;
  • Recomandarea FRF este ca sezonul regulat, dar și play-off-ul, să se încheie până la 31 iulie;
  • Barajul de promovare în Liga 3 va avea loc începând cu 4-5 august;
  • Meciurile de baraj vor fi disputate între trei asociații județene, nu între două, cum era stabilit inițial;
  • O decizie oficială în acest sens va fi luată la sfârșitul lunii mai.

Florin Talpan a transmis o scrisoare publică prin care încearcă să demonteze punctual acuzațiile aduse de Marian Lumînare. Juristul CSA Steaua cere încă o dată ca sezonul din Liga 4 București să fie încheiat, iar formația pe care o reprezintă, lider autoritar în acest moment, să fie trimisă în play-off-ul de promovare. 

Talpan, mesaj pentru președintele AMFB

„Nu pot rămâne impasibil la amenințările stimabilului domn Lumînare. În primul rând nu îi permit să mă tutuiască, deoarece nu avem aceeași educație, aceleași studii și în ultimul rând nu ne tragem de șireturi. În altă ordine de idei, acesta mă amenință în public cu ce o să facă, ce reclamații voi avea eu, la toate comisiile abilitate. Acest lucru nu îl pot accepta. Eu sunt un om corect și respect legea. Sunt documentat și nu deschid gura dacă nu știu ce vorbesc. Astfel, pentru o corectă informare a publicului iubitor de fotbal și a opiniei publice, mă simt obligat să îi răspund acestuia. 

Eu nu l-am amenințat cu dosare penale. Am spus doar că, mai nou, codul penal are inclusă o nouă infracțiune și anume zădărnicirea combaterii bolilor -"prin nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă"- art. 352 Cod penal. În condițiile în care trebuiau respectate ordonanțele militare de prevenirea răspândirii coronavirusului, a respectarii distanțării sociale, este clar că încălcarea legislatiei în vigoare are natură penală - organelele de cercetare s-au autosesizat în astfel de cazuri de săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. 

Dl. Lumînare a afirmat că AMFB nu ar fi încheiat contracte cu DIGI pentru drepturile TV. Aceste afirmații sunt irelevante în situația dată, atât timp cât eu nu am menționat vreodată numele acestui post de televiziune. Eu am afirmat că se dorește continuarea campionatului deoarece se urmărește câștigarea unor sume considerabile de bani. Observ în schimb că stimabilului domn trebuie să îi reîmprospătăm memoria! Pentru acest sezon 2019 - 2020, AMFB a încheiat contractul de cesiune a Drepturilor de Difuzare prin intermediul Televiziunii cu Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, contract înregistrat cu numărul 9165 din data de 03.09.2019 și la Asociația Municipală de Fotbal București sub numărul 2564 din data de 30.08.2019! Acest contract nu a fost semnat de către mine și nu mi-a fost adus la cunoștință.

Voi plăti dacă nu am probe? Domnule Lumînare, cred că ar trebui să fii atent la ce afirmi în presă pentru că adevărul totdeauna iese la iveală! Persoanele interesate, presa pot solicita oricând acest contract A - 9165, din data de 03.09.2019, în baza legii 544/2001. Acest contract există, achitându-se sume considerabile de bani către AMFB. Afirmațiile mele nu sunt vorbe aiurea și nu sunt amenințări, așa cum susține dl. Lumînare. Sunt realități. Eu nu înțeleg de ce acest domn insistă cu Digi Tv și cu aspecte care nu au legătură sau relevanță în speță. Nici anul trecut Digi Tv nu a transmis meciurile Ligii a 4-a. Acestea au fost transmise de AS47, care a încheiat un contract cu AMFB. Le-am solicitat celor de la AS47 să precizeze obiectul contractului încheiat anul trecut un AMFB și calitatea acestora în încheierea contractului, dar din motive doar de ei știute au refuzat. Oricum este de notorietate faptul că AS47 a transmis acele meciuri. 

Important este ca dl. Lumînare să pună pe primul loc sportivii, să îi protejeze, să anunțe înghețarea campionatului și să declare echipa Steaua București câștigătoare, așa cum s-a întamplat cu alte echipe care au fost declarate câștigătoare în această perioadă de pandemie. Așteptăm ca AMFB și dl. Lumînare să respecte legea și situatia actuală și să procedeze corect față de cluburi. Așteptăm ca acest sezon al Ligii 4 să fie înghetat, ca Steaua să fie numită câștigatoare și să fie trimisă la mini-turneul pentru promovarea în Liga a 3-a. Eu am făcut dovada că dl. Lumînare nu a spus adevărul, prin omisiune! Eu am proba că AMFB încasează sume importante de bani de pe urma taxelor de participare în play-off și a cesiunii Drepturilor de Difuzare prin intermediul Televiziunii! Mai ai ceva de spus? Eu cred ca am spus totul pentru dumneavoastră”, a transmis Florin Talpan.

CSA Steaua, lider detașat în Liga 4

Steaua a ratat promovarea în Liga 3 în ultimii doi ani, de fiecare dată terminând play-off-ul pe locul secund. Rapid (2018) și Carmen (2019) au blocat accesul „roș-albaștrilor” la barajul spre promovare. „Militarii” sunt favoriți la promovare în acest sezon, având un avans de 7 puncte față de „satelitul” Rapidului. În play-off se califică primele patru clasate, care vor începe cu 3, 2, 1, respectiv 0 puncte, în funcție de locul ocupat în sezonul regulat. Se joacă fiecare cu fiecare, într-o singură manșă, iar locul 1 merge la barajul de promovare în Liga 3.

Clasament Liga 4

Florin Talpan, ultimatum pentru Marian Lumînare: „Să anunțe înghețarea și să declare Steaua București câștigătoare”

Citește și alte știri despre CSA Steaua:

Daniel Pancu aruncă bomba pentru CSA Steaua: „Ne dorim foarte mult asta, e stipulat clar în regulament”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Campionate
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
„A fost sau nu blat Tyson vs Paul?” » Elisabetta Canalis a apărut la meci într-o ținută electrizantă, iar iubitul ei român a dat verdictul
Box
„A fost sau nu blat Tyson vs Paul?” » Elisabetta Canalis a apărut la meci într-o ținută electrizantă, iar iubitul ei român a dat verdictul

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (29)
planetfun
planetfun  •  30 Mai 2020, 13:54
Postat de alex_1973 pe 30 Mai 2020, 12:01

Acest nimeni are o facultate.asta daca sti tu ce inseamna.Poate tu esti unul dintre gigistii care facultatea se face la Jilava sau Rahova.Marea majoriteatea dintre voi incepand cu liderii echipei pe acolo faceti facultatea.Acest nimeni va umilit si a scos la iveala toate minciunile piperanului.

Deci asta este rolul unui functionar public ( cu facultate),sa umileasca.

alexonex
alexonex  •  30 Mai 2020, 12:19
Postat de alex_1973 pe 30 Mai 2020, 12:01

Acest nimeni are o facultate.asta daca sti tu ce inseamna.Poate tu esti unul dintre gigistii care facultatea se face la Jilava sau Rahova.Marea majoriteatea dintre voi incepand cu liderii echipei pe acolo faceti facultatea.Acest nimeni va umilit si a scos la iveala toate minciunile piperanului.

Maestre, ai siluit in ultimul hal limba romana. Pe tine te bate gramatica mai rau decat au batut Rapidul si Carmen echipa FC Regal Ferdinand. E bine ca stii tu pe unde fac altii facultatea. Ma intreb cum reusesti tinand cont ca stai cu *** acestui personaj sinistru. Vrea promovarea directa ca pe vremea lui Ceasca? Nu e indeajuns ca sifoneaza bani de la buget si are zero performante? O sa aiba soarta pe care a avut-o si anii trecuti daca joaca barajul.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

alexonex
alexonex  •  30 Mai 2020, 12:19
Postat de alex_1973 pe 30 Mai 2020, 12:01

Acest nimeni are o facultate.asta daca sti tu ce inseamna.Poate tu esti unul dintre gigistii care facultatea se face la Jilava sau Rahova.Marea majoriteatea dintre voi incepand cu liderii echipei pe acolo faceti facultatea.Acest nimeni va umilit si a scos la iveala toate minciunile piperanului.

Maestre, ai siluit in ultimul hal limba romana. Pe tine te bate gramatica mai rau decat au batut Rapidul si Carmen echipa FC Regal Ferdinand. E bine ca stii tu pe unde fac altii facultatea. Ma intreb cum reusesti tinand cont ca stai cu botul lipit de dosul acestui personaj sinistru. Vrea promovarea directa ca pe vremea lui Ceasca? Nu e indeajuns ca sifoneaza bani de la buget si are zero performante? O sa aiba soarta pe care a avut-o si anii trecuti daca joaca barajul.

Vezi toate comentariile (29)
Comentează