Articol de GSP - Publicat vineri, 05 iunie 2020 12:08
Constantin Schumacher (44 de ani), fostul secund al lui Corneliu Papură (46 de ani), la CS Universitatea Craiova, a oferit mai multe detalii la GSP Live despre mandatul său scurt din „Bănie”.
Schumacher a fost secundul lui Corneliu Papură timp de două luni și a plecat în momentul în care echipa a fost preluată de Victor Pițurcă.
VIDEO Schumacher vorbește despre perioada petrecută la Craiova și plecarea lui Papură
„Eu am spus-o și când eram la Craiova, când vorbeam cu Cornel de jucători, cred că în acest moment le lipsește un lider în teren. Un lider care să facă diferența, să știe ce să facă în fazele decisive din timpul meciului. Nistor este un jucător foarte bun, s-a văzut că poate să facă asta la Dinamo, dar nu cred că va avea posibilitatea să facă asta și la Craiova. Este puțin diferit, a venit de puțin timp și nu cred că poate să se impună ca să fie un lider de vestiar. Asta le trebuie lor, echipa este foarte bună. Craiova ar avea nevoie de un jucător precum era Papură. Un lider în vestiar, un lider în afara vestiarului și în teren”, a spus Schumacher la GSP Live.
- De ce antrenorul Corneliu Papură nu a avut agresivitatea și atitudinea pe care o avea în perioada când era fotbalist la Craiova?
- Acesta este felul lui, nu pot să comentez. Știu și eu asta, chiar am vorbit cu el despre felul lui de a fi. Lui îi părea foarte rău că nu este susținut de oamenii din Craiova. A jucat acolo foarte mult timp și și-a dorit să rămână acolo. Și-a dorit să antreneze, dar era supărat că nu are susținerea necesară de la oamenii care vin la meciuri. După meci își dorea să plece imediat, să nu stea să vorbească cu lumea, cu suporterii.
Citește și alte știri de la GSP Live:
Dani Coman le-a refuzat pe FCSB, Dinamo și Craiova: „Becali mi-a zis: «Băi, tată, greșești»”