Articol de GSP - Publicat sambata, 06 iunie 2020 19:01
Viitorul și CS Universitatea Craiova și-au măsurat astăzi forțele în baza „leilor” din Bănie, în două teste de verificare disputate la interval de câteva ore. Dobrogenii s-au impus cu 3-0 în primul, cu rezervele, apoi oltenii și-au luat revanșa în cel de-al doilea, duelul titularilor, scor 2-1.
Gică Hagi (55 de ani), tehnicianul Viitorului, a trasat principalele concluzii după cele două meciuri amicale disputate împotriva oltenilor:
„Avem de câștigat și noi și Craiova după aceste meciuri. A fost ritm, a fost intensitate, dar de asta am venit să jucăm. Mulțumim Craiovei pentru condițiile pe care ni le-a oferit. Mă refer și la avionul pe care ni l-au pus la dispoziție.
Am făcut două meciuri bune, contra unui adversar foarte bun. A fost un antrenament bun, care ne face să fim mai pregătiți pentru startul campionatului. Sunt foarte mulțumit. Am avut 10 copii, cărora le-am dat șanse. Unii sunt mai jos, alții sunt mai sus din punct de vedere fizic pentru că venim după două luni de pauză. Deocamdată evaluăm”, a declarat Hagi la Digi Sport, la interviul acordat de la finalul partidei.
FOTO. Imagini din CS Universitatea Craiova - Viitorul
- Sursă foto: CS Universitatea Craiova
Citește și alte știri despre Viitorul:
Hagi, confirmat! La 17 ani, noua perlă de la Viitorul a reușit o dublă contra Craiovei
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”