Articol de Cristina Negrilă - Publicat duminica, 14 iunie 2020 15:13
Dezvoltarea fotbalului feminin și lupta pentru drepturi egale se lovește de ani buni de cazuri reprobabile de abuz și discriminare în mai multe colțuri ale lumii. Cele mai expuse victime sunt tinerele jucătoare. Marca prezintă câteva astfel de situații.
Pe 25 mai 2020, FIFA trimitea un comunicat în care anunța suspendarea provizorie a președintelui Federației Haitiene de Fotbal, Yves Jean-Bart. Acesta este acuzat că ar fi abuzat sexual mai multe tinere jucătoare în cantonamentul naționalei de fotbal. Jean-Bart a negat ferm acuzațiile care i se aduc. Abuzurile ar fi avut loc în ultimii 5 ani, scrie Marca.
În conformitate cu articolele 84 și 85 din Codul de Etică al FIFA, liderul haitian a fost suspendat din toate activitățile legate de fotbal la nivel național și internațional pentru o perioadă de 90 de zile. Yves Jean-Bart era de 20 de ani în fruntea Federației.
Melchie Daelle Dumornay, golgheter și vedetă în ascensiune a fotbalului haitian: „Au făcut să pară că am o relație cu el folosind un video care sărbătorea succesul meu. Am fost cu adevărat surprinsă, pentru că sunt victima acestui atac. Suntem dezamăgiți și jenați, nu ne-au respectat cât timp am jucat pentru a reprezenta țara într-un mod demn”.
„Jean-Bart este un om puternic, are relații în politică și mass-media, deci poate intimida victimele, familiile, instuțiile... Când persoana este foarte influentă, este coruptă și are mulți bani, devine și mai dificil pentru o femeie să obțină dreptatea” - Pascale Solages, activistă pentru Drepturile Omului
„Sportivelor le este teamă, nu vor să intre în conflict cu o persoană atât de puternică și care ar putea să le distrugă cariera” - Yolette Jeanty, membru al grupului care apără femeile „Kay Fanm”
Violuri, avorturi forțate și nereguli cu actele
Printre evenimentele grave investigate ar fi vorba despre violuri, avorturi forțate și nereguli cu pașapoartele și vizele. Femeile sunt amenințate că li se vor anula actele dacă vor face plângere.
„Posibilitatea ca eu să joc în străinătate depindea de un lucru: dacă mă culc sau nu cu președintele” - fostă jucătoare, sub protecția anonimatului
În 2018, președintele Federației afgane, Keramuudin Karim, fusese sancționat pentru abuzuri sexuale repetate, victime fiind cel puțin 5 jucătoare, în perioada 2013-2018. Cele care îl acuză spun că este foarte cunoscut comportamentul lui Karim în lumea fotbalului afgan.
Una dintre sportive a detaliat pentru The Guardian coșmarul: „Am mers în biroul lui pentru a discuta. I-am spus că am nevoie de bani pentru transport și dacă nu poate să mă ajute, să mă lase să mă transfer. S-a apropiat de mine și mi-a zis că vrea să mă dezbrac. I-am zis să mă lase în pace, că vreau să plec. Mi-a zis că nu se poate și că degeaba țip, că nu o să mă audă nimeni.
M-a împins în pat și mi-a zis că o să vadă dacă sunt sau nu lesbiană pentru că eram mereu cu fetele și arătam ca un băiețel. M-am ridicat și am încercat să mă împotrivesc. Atunci m-a lovit peste față, am căzut și am încercat să mă ridic și să fug. Dar ușa nu se putea deschide decât cu amprenta lui, eram prinsă acolo. Mi-a dat un pumn în figură, mi-a dat sângele pe nas și pe gură, m-a lovit rău, am căzut și am leșinat.
Când m-am trezit, eram dezbărcată și era sânge peste tot. Tremuram, nu știam ce mi s-a întâmplat. Patul era plin de sânge, eu eram plină de sânge. M-am dus la baie, m-am spălat și m-am îmbrăcat. Apoi i-am spus că voi merge și voi spune presei ce mi-a făcut. A luat un pistol, mi l-a pus la tâmplă și mi-a zis: Vezi ce ți-am făcut? Te pot împușca în cap și îți pot împrăștia creierii peste tot. Pot face la fel cu cei din familia ta. Dacă vrei să nu fac asta, taci! Apoi mi-a aruncat niște bani și mi-a zis să plec.
Nu am putut povesti familiei ce mi s-a întâmplat, le-am spus că m-am accidentat. Președintele le-a spus tuturor că sunt lesbiană și m-a găsit cu o fată din echipă și d-asta m-a dat afară. Am decis să vorbesc pentru că familia mea e în pericol, dar și pentru ca alte fete să nu mai treacă prin asta”.
Abuzuri asupra unor jucătoare de la naționala U17 a Columbiei
În 2019, apăruse un caz în Columbia. Jucătoarele de la naționala U17 au depus plângeri pentru hărțiuire sexuală în timpul cantonamentelor dinaintea Mondialului din Uruguay. În februarie, fostul selecționer și-a recunoscut vinovăția și a cerut iertare. Didier Luna și avocații săi ajunseseră la un acord preliminar pentru a fi acuzat de infracțiunea de vătămare, care însemna, evident, o pedeapsă mai mică.
„Niciun martor nu va avea încredere în FIFA, dacă primul telefon pe care cei de acolo îl dau celor care lucrează pentru presupusul agresor” - Minky Worden, Human Rights Watch
Citește mai multe știri:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”