SPORTURI  »  TENIS  »  SIMONA HALEP

SIMONA HALEP // Daniel Dobre: „Simona are o personalitate foarte puternică” » Povestește un episod din 2019: „A vrut să rezolve această problemă singură”

Simona Halep și Daniel Dobre la Roland Garros în 2019 +38   FOTO
Simona Halep și Daniel Dobre la Roland Garros în 2019

Articol de GSP - Publicat sambata, 20 iunie 2020 21:16 / Actualizat sambata, 20 iunie 2020 23:30

Daniel Dobre, fostul antrenor al Simonei Halep, 28 de ani, 2 WTA, a povestit în cadrul podcast-ului Tennis with an accent” despre experiența sa în echipa fostului lider mondial, dezvăluind lucruri mai puțin știute.

Daniel Dobre a început să lucreze prima oară cu Simona Halep în 2013, apoi a însoțit-o pe româncă la turnee în diverse perioade ale carierei campioanei de la Roland Garros și Wimbledon. El a fost alături de românca la succesul de la Londra, apoi au încheiat colaborarea la finalul lui 2019. 

Antrenorul român a fost întrebat în cadrul podcast-ului „Tennis with an accent”, o discuție care a durat o oră, cum a evoluat Simona Halep începând cu 2013 și până acum.  „E clar că jocul său a crescut, dar cel mai important este că a făcut-o la nivel emoțional și mental. Darren a ajutat-o mult. Felul australian de privi viața a ajutat-o mult să se maturizeze, să accepte mai ușor  înfrângerile și perioadele mai puțin faste din an, să nu mai fie atât de negativistă”, a spus Dobre.

El a mai dezvăluit că Darren Cahill a convins-o pe Simona Halep să se aplece mai mult spre statistici, cele care oferă multe informații, acest lucru ajutând-o să crească. „E o jucătoare care evoluează mult din instinct, iar la început  nu era atât de deschisă către aceste lucruri. El a convins-o să se folosească mai mult de ele, să se concentreze mai mult pe tactică”

„A vrut să rezolve singură”

Daniel Dobre a fost rugat să vorbească despre 2019, anul în care românca a triumfat la Wimbledon. Mai întâi, el a detaliat ce s-a întâmplat la Roland Garros, unde românca  a pierdut în fața Amandei Anismova. „În ziua de dinaintea meciului a plouat, terenul era dificil, mingea era grea, iar Simonei îi place jocul mai rapid. În plus, nu-i convenea că trebuia să înfrunte o jucătoare atât de tânără pentru că nu știa la ce să se aștepte”, și-a amintit el. 

Apoi a continuat: „Nu am reușit să o duc în punctul cel mai bun punct de vedere tactic, nu a vrut să vorbească prea mult, a vrut să rezolve această problemă singură. Așa că meciul nu a fost bun!”.

Factorii care au dus la triumful de la Londra

SIMONA HALEP // Daniel Dobre: „Simona are o personalitate foarte puternică” » Povestește un episod din 2019: „A vrut să rezolve această problemă singură”
Simona Halep la Wimbledon // Foto: Guliver/GettyImages

Cum a ajuns apoi să câștige la Wimbledon-ul? „A început să simtă deplasarea pe iarbă. Simona e tipul de jucătoare care trebuie să simtă terenul, atunci când se mișcă. Nu se mai gândea că se poate accidenta. A avut parte și de o pregătire bună: șase meciuri la dublu și la simplu la Eastbourne, atmosferă bună în echipă, îl cunoscuse pe Toni, care o însoțea pentru prima oară la un turneu, astfel că din punct de vedere emoțional era foarte bine dispusă. A dat totul, așa cum o face de obicei, dar mult mai relaxată”

 „Tabloul a fost dificil, însă până la urmă a fost un turneu incredibil, iar după meciul cu Azarenka din turul al treilea, Virginia Ruzici a spus că Simona va câștiga turneul”-Daniel Dobre

„O personalitate foarte puternică”

Moderatorul podcast-ului a fost curios cum a reacționat Simona Halep atunci când oamenii din tenis îi criticau deciziile în ceea ce privește alegerea antrenorilor. „Are o personalitate foarte puternică, toate deciziile cu privire la antrenori și la cariera ei le-a luat, aproape, tot timpul singură. E ciudat pentru că în România părinții decid totul. Simona la 14-15 ani a zis că vrea să meargă la București să se antreneze, apoi că nu-l mai vreme pe  antrenorul X, ci pe Y. A spus OK, mă doare spatele, îmi fac operație de reducere a sânilor. E o persoană foarte inspirată când vine vorba despre altfel de decizii și de fiecare dată aceste hotărâri au făcut-o să acceseze un nivel superior”.

O calitate pe care a transferat-o și pe teren: „Vede și simte jocul foarte bine, ia decizii bune tehnice și tactice, dar în același timp nu acceptă prea multe greșeli și nici jumătățile de măsură, e o perfecționistă. De aici și partea negativă din jocul său”. 

”La Wimbledon. în finala cu Serena, a acceptat toate informațiile tactice și le-a pus în practică incredibil de bine. Și pentru că la  începutul meciul a reușit să-i facă break, cred că nivelul ei de încredere a crescut foarte mult. După al doilea break am zis că aproape a câștigat meciul pentru că și dacă se ajunge în setul al treilea din punct de vedere fizic este peste Serena” - Daniel Dobre

+33 FOTO

Detalii despre o comparație

Daniel Dobre a fost provocat să explice și comparația pe care a făcut-o între Simona Halep și Roger Federer.  „Trebuie să urmăriți un antrenament de-al ei, când e nevoie de o atingere fină de minge,  la short-cross, drive volley sau drop-shot, le face pe toate. Când e relaxată poate face orice, coordonarea ei este extraordinară. Poate sunt meciuri în care nu folosește deloc serviciul kick, dar la antrenamente poate pune 20 pe linie. E foarte talentată, se vede și în meciuri când are multă încredere. Când are presiune și trebuie să câștige meciuri nu-și arată talentul. Am pus-o să evolueze cu băieți care sunt 300-400 în lume și a jucat de la egal cu ei”, a explicat antrenorul român.

„Simona nu întârzie niciodată”

Daniel Dobre a fost provocat să facă o comparație între metodele folosite în a le antrena pe Alexandra Dulgheru și Simona Halep. „E greu de făcut așa ceva, când am început să lucrez cu Alexandra, ea  avea 18 ani și era 300 și ceva în ierarhia mondială, pe când Simona, în 2013, avea 22  de ani deja, era aproape de Top 10. E o abordare diferită pentru că au caractere diferite”. 

Apoi a continuat: „Alexandra e o jucătoare foarte talentată, o artistă, dar în același timp își pierde concentrarea foarte repede în afara terenului: uneori întârzie, vorbește mult, uită lucruri. Simona e altfel! În cei 12 ani de când o cunosc nu a întârziat niciodată și nu uită lucrurile pe care discuți, chiar și după multe luni, chiar ani. Cel mai important pentru un antrenor este să găsească modul potrivit de a comunica specific fiecărui jucător”. 

În tenisul actual e foarte importantă partea mentală, cel mai mare regret al meu este că nu am studiat și acest aspect, că nu am făcut cursuri de psihologie. Face parte și din firea noastră de români, mereu  să găsim scuze. Acum că am o pauză am început să studiez și această parte. Dacă mă apucam de acest lucru acum 10-20 de ani, cu siguranță, aș fi avut o relație mai bună cu jucătoarele pe care le-am antrenat”- Daniel Dobre

Citește mai multe știri din tenis: 

Roger Federer, atacat de tatăl lui Novak Djokovic: „De ce mai joacă la 40 de ani? Pleacă acasă, fă altceva!”

GALERIE FOTO. Katie Boulter e „noua Sharapova” » Îmbină modelling-ul cu voluntariatul și arată fabulos!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu mai are răbdare cu Ștefănescu. Critici acide: „1,3 milioane aruncate”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Ștefănescu. Critici acide: „1,3 milioane aruncate”
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
Stranieri
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (27)
1017226401642400
Giorgio Rizzo  •  21 Iunie 2020, 16:50

Nu vad legatura dintre polemica pseudopolitica a lui Daniel si catalynn , pe sectia de tennis a GSP.

catalynn
catalynn  •  21 Iunie 2020, 08:03
Postat de Daniel Irimescu pe 21 Iunie 2020, 07:47

Capitol hill autonomous zone. Seattle . Se trage cu tunul ! Tineri ***. Li s a urcat democratia la cap !

Acum pe bune, tu chiar vorbești serios!?Stiu ca se impuscasera ieri doi parca, însă lucrurile erau oarecum sub control ...

catalynn
catalynn  •  21 Iunie 2020, 08:00
Postat de Daniel Irimescu pe 21 Iunie 2020, 07:43

Se impusca astia pe aici pe magheru din Seattle. E in fel de piata universitarii 1990. A innebunit lumea ! Asta era cel mai linistit oras american. Pina si uber si lyft sau retras !

E greu sa găsești o ipocrizie mai mare decât a Democraților. La voi in stat de exemplu: aveți guvernator democrat, primărița din Seatle democrat, șefa poliției din Seattle person of color. Pai și tu vii cu tâmpenii gen “systemic racism” si “defund the police”!? Ca și Biden, ăla e in politica de când te-ai născut, a fost 8 ani VicePresedinte și n-a făcut absolut nimic pt ăștia de a căror soarta plânge cu lacrimi de crocodil. Pana la George Floyd nu mai era rasism!? Când ținea Biden eulogia la înmormântarea lu’ Byrd, fost senator democrat din WV vreo 50 de ani dar și Grand Wizard of the KKK viețile negrilor nu mai contau!? Statuia aluia, dacă o avea vreuna pe undeva, nu o demolează!? :-)) Oricum tu la tine in stat ești clar minoritar dpdv politic. Dacă ai curajul sa îți faci publice părerile anti BLM sau conservatoare ai pus-o, vei fi linșat ... :-((( Desigur, nu ca in comunism! :-))))

Vezi toate comentariile (27)
Comentează